STUDIU EJOBS: IT-iştii, candidaţii cu experienţă în e-commerce şi digital, retail, automatizări şi medicină vor fi cei mai căutaţi în următorul an

C.P.
Comunicate de presă / 11 iunie 2020

IT-iştii, candidaţii cu experienţă în e-commerce şi digital, retail, automatizări şi medicină vor fi cei mai căutaţi în următorul an

Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piaţa muncii, care arată acum complet diferit faţă de începutul anului. Cel mai mult s-a simţit inversarea raportului de forţe dintre angajatori şi candidaţi - dacă, până nu demult, primii erau cei care aveau dificultăţi în a ocupa locurile de muncă disponibile, acum cererea din partea candidaţilor depăşeşte cu mult oferta de joburi.

Cu toate acestea, pentru a doua jumătate a anului, specialiştii în resurse umane se aşteaptă la o reluare în forţă a angajărilor, în multe cazuri, la un nivel similar cu anul trecut. "De altfel, de la o săptămână la alta vedem semne ale revenirii, mai ales pe măsură ce se anunţă redeschiderea câte unui alt sector de activitate, precum horeca sau retailul din centrele comerciale - ambele zone fiind, în mod tradiţional, mari angajatori la nivel naţional. Numai în luna mai au fost postate aproximativ 40.000 de joburi noi pe platforma noastră, pentru toate domeniile. Deci, reîncep angajările, numai că, spre deosebire de anul trecut, nu mai sunt căutate absolut toate categoriile de candidaţi, ci doar anumite profile. Cel puţin pentru o perioadă", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Astfel, întrebaţi care cred că vor fi specializările de care va fi cea mai mare nevoie în următorul an, reprezentanţii departamentelor de resurse umane care au participat la cel mai recent survey derulat de eJobs au spus că, fără nicio îndoială, cei mai căutaţi vor fi IT-iştii. Cei care au experienţă în e-commerce şi digital, retail, automatizări şi medicină vor fi alte categorii de candidaţi care nu vor avea probleme în găsirea unui loc de muncă. Pe de altă parte, cei care au experienţă în jurnalism, în domeniul juridic, în industria de confecţii şi textile sau în imobiliare fie vor trebui să aştepte mai mult decât de obicei până când îşi vor găsi un nou job, fie vor trebui să facă reconversie profesională.

"Deşi încă ne aflăm cu toţii într-un context plin de incertitudine, oamenii de HR par să ştie foarte bine ce vor de la candidaţi în perioada următoare. Dincolo de specializările de care va fi cea mai mare nevoie în piaţă, recrutorii spun că, mai mult decât oricând, în decizia de angajare vor conta abilităţi precum rezolvarea situaţiilor complexe, adaptabilitate, capacitatea de a lua decizii rapid sau aptitudinile digitale. Toate acestea vin ca urmare a lecţiilor pe care ni le-a dat această criză, când toţi am văzut cât de important este să te poţi reinventa şi să găseşte noi resorturi de creştere, de pe o zi pe alta", mai spune Bogdan Badea.

Recrutorii sunt acum mai exigenţi şi pentru că au la dispoziţie un număr considerabil mai mare de candidaţi din care pot alege. Deja rata de aplicare la joburi a crescut, odată cu ritmul în care sunt actualizate CV-urile. "Ne aflăm în faţa unei săbii cu două tăişuri - partea mai puţin bună este că, din păcate, sunt din ce în ce mai mulţi candidaţi nevoiţi să aplice la joburi sub nivelul lor de experienţă. Partea bună este că vedem o responsabilizare a celor care vor să-şi găsească un loc de muncă - candidaţii vin mai informaţi la interviuri, rata de neprezentare la o întâlnire de angajare a scăzut, iar tinerii nu mai amână primul job şi caută să se angajeze cât mai repede. Peste 200.000 de aplicări ale tinerilor cu vârsta de până în 24 de ani au fost înregistrate numai în luna mai", explică Bogdan Badea.

În ceea ce priveşte modul în care muncim, "vedeta" pandemiei a fost munca de acasă, pe care mulţi dintre angajaţi au experimentat-o pentru prima oară. Recrutorii spun însă că ar trebui să ne familiarizăm cu acest concept, care va continua să fie implementat pe termen lung şi, în unele cazuri, să înlocuiască chiar mersul la birou. 80% dintre respondenţi spun că va creşte numărul companiilor care vor oferi angajaţilor posibilitatea de a lucra şi de acasă, în timp ce 38% cred că o altă schimbare importantă care va apărea pe piaţa muncii va fi legată de o creştere a interesului companiilor pentru a apela la freelanceri sau la specialişti cu care să lucreze project based.

Alte veşti bune pentru angajatori sunt că va scădea timpul de recrutare, iar poziţiile deschise se vor ocupa mai repede sau că va creşte gradul de retenţie în companii. "Sunt însă şi angajatori conştienţi de faptul că, în ciuda acestor schimbări, vor trebui să fie mai atenţi decât până acum la sănătatea emoţională a angajaţilor lor, care au trecut printr-o perioadă extrem de stresantă şi debusolantă. În plus, din păcate, au existat şi abuzuri, iar asta cântăreşte greu în ochii angajaţilor", conchide Bogdan Badea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb