Studiu EY: Tema preţurilor de transfer devine o preocupare prioritară a companiilor din Romania şi a autorităţii de control fiscal

T.B.
Companii / 13 iulie 2023

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Atenţia la nivel mondial asupra preţurilor de transfer continuă, atât ca urmare a proiectului BEPS iniţial, cât şi a proiectului BEPS 2.0. La fel, administraţiile fiscale au în vizor tranzacţiile transfrontaliere cu persoane afiliate, iar coroborat cu preocuparea companiilor pe acest segment al activităţii lor, toate au ca rezultat o examinare extrem de atentă a domeniului preţurilor de transfer.

În sondajul EY Global Tax Risk and Controversy Survey, realizat în acest an, aria preţurilor de transfer îşi asigură încă o dată primul loc printre respondenţi, directorii globali de taxe apreciind în proporţie de 63% că preţurile de transfer reprezintă cea mai importantă sursă de risc fiscal, depăşind zona stimulentelor fiscale cu 28 de puncte procentuale.

Rezultatul demonstrează faptul că preţurile de transfer reprezintă cea mai mare preocupare în rândul directorilor din domeniul fiscal şi financiar în ceea ce priveşte sursele de risc fiscal, într-un context al schimbărilor fără precedent din mediul de afaceri al ultimilor 4-5 ani.

Dacă în studiul efectuat de EY România în 2022 privind preţurile de transfer majoritatea companiilor apreciau că acestea nu reprezintă o problemă fiscală (50%) sau nu considerau necesar să analizeze această problemă din punct de vedere al strategiei fiscale (12%), mai mult de jumătate (59,1%) din respondenţii studiului EY România din 2023 consideră că preţurile de transfer reprezintă o arie de risc fiscal în România, în linie cu tendinţele la nivel global.

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România: "Riscurile legate de preţurile de transfer au crescut mai ales într-un context de colaborare între autorităţile fiscale care cooperează pentru a aplica atât legile fiscale existente, cât şi pentru a se pregăti să impună schimbările care vor urma. Gestionarea obligaţiilor şi riscurilor privind preţurile de transfer necesită conectare la operaţiunile de afaceri, experienţă tehnică profundă, predictibilitate şi previziune, iar companiile trebuie să se pregătească, dacă doresc să evite dispute costisitoare în domeniul preţurilor de transfer."

Preocuparea pentru aspectele de preţuri de transfer şi conformarea cu reglementările de documentare în acest domeniu sunt susţinute şi de faptul că majoritatea respondenţilor studiului din acest an pe România (87,8%) arată faptul că aceştia au efectuat analize pentru a verifica dacă preţurile de transfer practicate cu părţile afiliate sunt în conformitate cu preţul pieţei.

În schimb, 42,8% dintre companiile respondente declară că au existat cazuri în care rezultatele din tranzacţiile derulate s-au situat în afara intervalului de piaţă obţinut în urma analizelor preţurilor de transfer. În acest context, dacă rezultatul tranzacţiei între afiliaţi nu este în "intervalul de piaţă", se consideră că profiturile obţinute de părţile implicate în tranzacţie nu sunt corect reflectate şi ar trebui corectate prin realizarea unor ajustări ale preţurilor de transfer.

Cu toate acestea, 60% dintre respondenţi nu au realizat acele ajustări ale preţurilor de transfer prin care să îşi corecteze rezultatele obţinute din tranzacţiile derulate cu părţi afiliate, fiind astfel expuse la riscul ca ANAF să efectueze ajustări de preţuri de transfer, cu impact direct asupra impozitului pe profit.

Pe de altă parte, 20,6% din respondenţi consideră că efectuarea ajustărilor periodice de preţuri de transfer reprezintă unul dintre principalii factori de risc în eventualitatea unei inspecţii fiscale vizând aspecte de preţuri de transfer, alături de revizia principiilor de calcul al preţurilor de transfer (32,3%), nepregătirea dosarului de preţuri de transfer (23,5%), scăderea profitabilităţii (14,7%) şi nedocumentarea deciziilor luate şi/sau a circumstanţelor dificile (8,8%).

Serviciile (de tip management, dar şi de altă natură - de exemplu IT, juridice, fiscale) sunt considerate în proporţie de 52,8% ca fiind cele mai susceptibile să fie puse sub semnul întrebării de către autorităţile fiscale din perspectiva preţurilor de transfer, fiind urmate de finanţările intra-grup (17,1%), distribuţia de mărfuri (11,4%) şi de achiziţia de materii prime (10%), în opinia respondenţilor.

Tendinţele din România reflectă tendinţele de la nivel global, 58% dintre respondenţii din cadrul sondajului EY Global Tax Risk and Controversy Survey consideră că tranzacţiile implicând servicii cu valoare adăugată ridicată, serviciile de management şi corporative reprezintă ariile care pot conduce la riscuri fiscale semnificative pentru organizaţia acestora, alături de aplicarea unor metode de preţuri de transfer alternative de către autorităţile fiscale, (41%), aranjamentele de contribuţii la cost (27%) şi remuneraţia pentru activităţile de distribuţie (26%).

În contextul unei atenţii din ce în ce mai sporite din partea autorităţilor asupra aspectelor de preţuri de transfer, studiul din 2023 indică faptul că peste jumătate dintre companiile respondente din România (52,9%) au făcut obiectul unor inspecţii fiscale pe tema preţurilor de transfer, spre deosebire de anul anterior în care mai mult de jumătate dintre firmele respondente (59,5%) nu trecuseră, încă, printr-o inspecţie care să vizeze preţurile de transfer.

În cazul companiilor care au făcut obiectul unei astfel de inspecţii, pentru 33,3% din respondenţi a avut drept rezultat ajustări ale preţurilor de transfer. De asemenea, studiul arată că pentru cei mai mulţi dintre respondenţi (66,7%) la nivelul cărora au fost aplicate ajustări de preţuri de transfer, acestea au avut o valoare de până la 1 milion de euro.

În ciuda preocupării din ce în ce mai mari pentru aspectele de preţuri de transfer, companiile, în proporţie de 97,2%, nu au depus şi nici nu îşi doresc să depună în următorii doi ani cereri pentru obţinerea unui acord de preţ în avans (APA). Acesta reprezintă un acord între contribuabil şi autoritatea fiscală din jurisdicţia în care este rezident care reglementează aspecte importante în privinţa preţurilor de transfer aferente tranzacţiilor derulate între părţi afiliate.

Prin stabilirea în avans a unui set de criterii, aplicabile pentru o anumită perioadă, pentru care se asigură conformitatea cu principiul valorii de piaţă, APA are ca scop evitarea disputelor în zona preţurilor de transfer. Cu alte cuvinte, încheierea unui APA ajută compania să aibă o certitudine pentru tranzacţiile luate în calcul în acord şi eliminarea potenţialelor ajustări ale preţurilor de transfer (atât timp cât termenii APA sunt respectaţi) şi, implicit, a situaţiilor de dublă impunere, legate de ajustările de preţuri de transfer derulate de autorităţile fiscale, situaţii de dublă impunere care se întâlnesc în practică din ce în ce mai des.

Dacă în cadrul sondajului global EY, 39% din respondenţi au indicat faptul că pregătesc şi execută o strategie bine definită privind obţinerea unor acorduri de preţ în avans, în România încrederea în documentaţia de preţuri de transfer este apreciată de majoritatea participanţilor la studiu (58,9%) ca fiind suficientă pentru a apăra tranzacţiile cu părţile afiliate ale societăţii. Pe de altă parte, companiile româneşti au menţionat costurile asociate procesului obţinerii acordului (26,5%) sau lipsa încrederii în beneficiile APA (5,9%) ca factori care îi determină deocamdată pe contribuabili să nu utilizeze îndeajuns un acord de preţ în avans încheiat cu autoritatea fiscală ca instrument de prevenire a disputelor.

Demn de menţionat este şi faptul că, la nivel global, companiile optează, ca strategie, pentru revizuirea periodică a tranzacţiilor cu risc fiscal ridicat, tocmai pentru a proteja compania de fluctuaţii financiare şi a asigura stabilitatea generală a companiei. Astfel că, 43% dintre respondenţi au indicat această metodă de protecţie a companiei, conferind un anumit nivel de predictibilitate a afacerilor.

În schimb, respondenţii studiului din 2023 menţionează într-o proporţie covârşitoare (66,7%) faptul că au contestat ajustările de preţuri de transfer pe cale administrativă, iar în cazul în care contestaţia administrativă nu a avut succes, 75% din respondenţi menţionează că s-au adresat instanţei de judecată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. verificati ce vine din Germania si Austria.

    Acolo sunt gauri mari. ( polietilemna , polipropilena, motoina , lichide , bauturi , materiale chimice ptr intretinere, etc) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb