STUDIU GFK: Consumul în 2011: România şi Grecia, cele mai afectate de criză

F. A.
Macroeconomie / 8 februarie 2011

Grupul GfK a prezentat la sfârşitul săptămânii trecute o analiză a consumului privat în 2010 şi perspectivele pentru anul 2011. Conform prognozei GfK, consumul privat a crescut anul trecut cu 0,5%. Pentru anul 2011, cercetătorii se aşteaptă ca pentru gospodăriile private cheltuielile să crească cu un procent semnificativ de 1,5% şi, prin urmare, să aducă o contribuţie semnificativă la creşterea economică. Făcând o comparaţie la nivel european, germanii sunt de departe cei mai optimişti atunci când vine vorba de consum, în vreme ce românii şi grecii o duc cel mai greu.

Anul trecut, consumatorii din România şi Grecia au simţit cel mai intens efectele crizei financiare şi nivelul ridicat al datoriei ţărilor lor. Produsul intern brut a scăzut în Grecia cu 4,2%, iar în România cu 1,9%. În consecinţă, aşteptările economice ale consumatorilor au fost tot negative: românii au fost în coada clasamentului în Europa, urmaţi de greci. Guvernele din ambele ţări se află sub o mare presiune internaţională pentru a-şi reduce deficitele bugetare, deoarece ei au primit ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi UE. Rezultatul este reprezentat de reducerile drastice în domeniul serviciilor sociale şi creşterile de taxe şi impozite. În conformitate cu aceasta, aşteptările consumatorilor din ambele ţări privind veniturile au fost negative în anul 2010. Dispoziţia de a cumpăra, de asemenea, a fost afectată de temerile consumatorilor privind viitorul. România şi Grecia, împreună cu Portugalia, s-au clasat pe ultimele poziţii într-un studiu comparativ la nivel european pentru 2010.

"Deşi s-a scris şi s-a vorbit destul de mult înainte de criză că România nu va avea de suferit, iată că suntem, împreună cu Grecia, cei mai afectaţi. Şi 2011 se anunţă un an foarte dificil, cu venituri reduse pentru populaţie şi un nivel al pesimismului deasupra mediei europene", a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb