STUDIU IDC: Investiţii în IT de 6,8 trilioane dolari pentru digitalizarea economiei, până în 2023

V.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 noiembrie 2020

Investiţii în IT de 6,8 trilioane dolari pentru digitalizarea economiei, până în 2023

Aceste investiţii vor digitaliza 65% din PIB-ul global

Cheltuielile globale din domeniul IT vor atinge 6,8 trilioane de dolari până în 2023, pe fondul extinderii digitalizării, potrivit unui raport IDC, care menţionează că aceste investiţii vor digitaliza 65% din PIB-ul global.

Studiul arată că pandemia de Covid-19 a influenţat mult transformarea digitală a economiei, care se va produce la scară largă în anii următori.

Studiul menţionează că, deşi există perturbări induse de pandemie, piaţa se va digitaliza din 2020 până în 2023, mai ales că în prezent, majoritatea produselor şi serviciilor sunt centrate pe un model de livrare online, care necesită extindere digitală ca să rămână competitiv.

Studiul a relevat faptul că, până la sfârşitul anului 2021, aproape 80% din întreprinderile din întreaga lume vor avea implementat un mecanism digital, lucru care va presupune trecerea către cloud-ul centrat pe aplicaţie, precum şi modificarea infrastructurii. Autorii analizei sunt de părere că această transformare va fi de două ori mai rapidă decât în era pre-pandemie.

Până în 2023, reacţia la operaţiunile transformate şi noile practici de pe piaţa forţei de muncă, pe fondul pandemiei, vor accelera în continuare schimbarea, notează studiul. Acest lucru este valabil pentru aproximativ 80% din investiţiile orientate către digitalizarea diverselor industrii din întreaga lume, conform sursei.

Pe de altă parte, arată sursa, în acelaşi interval, jumătate din forţa de muncă hibridă a organizaţiilor şi iniţiativele de automatizare a afacerilor vor fi întârziate sau eşuate din cauza investiţiilor insuficiente în echipamente IT sau a lipsei abilităţilor şi instrumentelor necesare transformării, iar pentru acoperirea lipsei de dezvoltatori şi analişti de date, managerii de firme vor apela la ceea ce reprezintă "talentul flexibil".

Raportul IDC subliniază: "Necesitatea de a furniza resurse de infrastructură, aplicaţii şi date către locaţii marginale va stimula adoptarea de noi soluţii centrate pe cloud, care să permită răspunsuri mai rapide la nevoile actuale ale afacerii, servind în acelaşi timp ca fundament pentru creşterea rezistenţei digitale pe termen lung".

Această mişcare le va permite companiilor să se extindă, asigurând soluţii de afaceri îmbunătăţite şi flexibilitate operaţională, potrivit IDC. Până în 2023, aproape 75% dintre firmele din clasamentul Forbes Global 2000 (cele mai mari din lume) vor oferi echivalenţă tehnologică forţei de muncă. Acest lucru priveşte în primul rând companiile hibride din naştere, nu devenite astfel prin circumstanţe.

Drept urmare, potrivit IDC, directorii de informaţii au început să caute oportunităţi pentru crearea de platforme digitale de generaţie următoare. Practic, organizaţiile de succes din domeniu vor vinde, cel mai probabil, soluţii specifice industriei, dezvoltate intern, iar rezultatul va fi modernizarea şi raţionalizarea aplicaţiilor şi a infrastructurii. În acelaşi timp, vom observa facilitarea ofertei de capabilităţi flexibile de proiectare şi de furnizare de noi servicii, produse şi experienţe - atât spre clienţi, cât şi spre lucrători, conform IDC.

Prin urmare, reevaluarea conexiunilor de servicii, tehnologie şi furnizori de servicii este vitală pentru succesul pe termen lung, iar actualul ecosistem IT va trece printr-o tranziţie semnificativă, conchide IDC.

Zyro: "Întreprinderile mici trebuie să aibă o prezenţă digitală puternică pentru a supravieţui"

Proprietarii de întreprinderi mici din Marea Britanie şi SUA consideră că site-urile web existente ale companiilor au nevoie de îmbunătăţiri, aspectul, conţinutul şi SEO fiind preocupările cheie ale acestora, potrivit Global Banking and Finance, care citează o cercetare a platformei de construcţie a site-urilor web Zyro. Analiza arată că, deşi proprietarii de întreprinderi mici înţeleg acum importanţa unei prezenţe digitale solide, cei mai mulţi dintre aceştia (87%) afirmă că site-urile web existente ale companiilor lor au nevoie de îmbunătăţiri.

Cercetarea, care a analizat 100 de proprietari de întreprinderi mici din Marea Britanie şi SUA, a încercat să descopere modul în care s-au schimbat priorităţile de afaceri ale IMM-urilor ca urmare a pandemiei de Covid-19. Studiul evidenţiază faptul că întreprinderile mici sunt deosebit de îngrijorate în ceea ce priveşte calitatea designului site-ului web, a SEO şi a conţinutului, majoritatea declarând că acestea sunt domeniile cheie de îmbunătăţire:

* aproape jumătate (45%) consideră că aspectul/designul site-ului web trebuie îmbunătăţit;

* 45% spun că trebuie să lucreze la optimizarea opţiunii de căutare de pe site-ul lor;

* 43% sunt nemulţumiţi de calitatea conţinutului de pe site-ul lor.

Comentând pe marginea acestei analize, Gytis Labasauskas, director de marketing al Zyro, a declarat: "Acum, mai mult ca oricând, întreprinderile mici trebuie să se asigure că au o prezenţă digitală puternică pentru a supravieţui în peisajul competitiv de astăzi. O parte esenţială a acestui lucru este asigurarea faptului că site-urile web sunt uşor de utilizat şi pot fi găsite uşor de clienţii noi printr-o strategie SEO eficientă. Multe companii mici şi-au construit site-urile cu ani în urmă, când tehnologia de design web era mai scumpă şi mai dificil de utilizat. Astăzi, reîmprospătarea unui site web nu trebuie să fie un proces descurajant, care consumă mult timp. Acum există o serie de instrumente uşor de utilizat, care pot ajuta întreprinderile mici să facă schimbările de care au nevoie pentru a-şi îmbunătăţi site-urile, fără să aibă nevoie de cunoştinţe sau timp pentru codificare sau să angajeze o agenţie costisitoare de dezvoltare web".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb