STUDIU: ÎN AL DOILEA TRIMESTRU Indicele de încredere al consumatorilor, prima revenire la nivelul din pre-recesiune

E.D.
Macroeconomie / 20 august 2014

Încrederea consumatorilor la nivel global a crescut, ajungând la un indice de 97 în al doilea trimestru din 2014, cel mai mare scor de după T1 2007, conform rezultatelor studiului global Nielsen cu privire la încrederea consumatorului, această evoluţie continuând o creştere de două puncte de la începutul anului, ce a marcat prima revenire a indicelui global la nivelul din pre-recesiune.

Mai mult, jumătate dintre respondenţii la nivel global sunt de părere că piaţa muncii va prezenţa condiţii bune sau excelente în următorul an, o creştere faţă de primul trimestru şi un nivel neatins din 2007.

În rândul celor mai mari economii ale lumii, Indicele Nielsen care măsoară încrederea consumatorului a crescut cu şase puncte procentuale peste T1 2014 în Italia (51), cu patru puncte în S.U.A. (104), trei puncte în Marea Britanie (90) şi un punct în Franţa (60). Încrederea consumatorului în China a rămas constanţa la 111, în timp ce a scăzut cu opt puncte în Japonia (73) şi trei puncte în Germania (96) faţă de trimestrul anterior.

La nivelul zonelor analizate, încrederea consumatorilor a crescut, comparativ cu primul trimestru, cu trei şi, respectiv, două puncte în America de Nord (103) şi Europa (77). Scorul cel mai ridicat a fost înregistrat în regiunea Asia-Pacific, rămânând la aceaşi valoare de 106 din primul trimestru. În plus, nivelul încrederii a scăzut faţă de trimestrul anterior în America Latină (90) şi în Orientul Mijlociu/Africa (93), pierzând trei puncte şi, respectiv, un punct.

"Creşterea continuă a indicilor de încredere în câteva ţări ale Europei, precum şi optimismul din America de Nord susţin redresarea economică în pieţele mature," spune Dr. Venkatesh Bala, economist-şef la The Cambridge Group, o divizie din cadrul Nielsen. "Cu toate acestea, cheia pentru o expansiune economică de durata va fi o şi mai mare consolidare a pieţei de muncă, lucru vital pentru a putea creşte şi cheltuielile de consum", a adăugat acesta.

Sondajul global Nielsen privind încrederea consumatorilor şi intenţia de cumpărare, iniţiat în 2005, măsoară nivelul de încredere a consumatorilor, principalele îngrijorări ale acestora şi intenţia de cumpărare în rândul a peste 30.000 de respondenţi cu acces la internet din 60 de ţări. Ca o explicaţie suplimentară, nivelurile încrederii consumatorului de peste şi sub pragul de 100 indică gradul de optimism şi, respectiv, pesimism.

În ultimul val al sondajului, desfăşurat între 12-30 mai 2014, încrederea consumatorului a crescut în 52% în pieţele măsurate de Nielsen, comparativ cu 60% în trimestrul precedent (T1 2014). India (128) a crescut cu 7 puncte ajungând să aibă cel mai mare indice de încredere al consumatorului, depăşind Indonesia (123), care a deţinut primul loc timp de 5 trimestre consecutiv. Portugalia a înregistrat cel mai scăzut scor de încredere a consumatorului (48), o descreştere cu 3 puncte comparativ cu primul trimestru. De asemenea, Hong Kong (103) şi Japonia (73) au înregistrat o scădere de 8 puncte faţă de trimestrul trecut.

Perspectiva globală asupra locurilor de muncă continuă să se îmbunătăţească

Percepţia pozitivă cu privire la perspectivele unui loc de muncă în următoarele 12 luni continuă să crească şi în trimestrul al doilea în toate regiunile, exceptând America Latină. America de Nord înregistrează cea mai mare creştere trimestrială a optimismului privind piaţă muncii, crescând cu 8 puncte procentuale şi ajungând astfel la 46 procente.

Mai mult de jumătate (56%) din respondenţii globali se raportează la finanţele personale într-o manieră pozitivă. America de Nord a înregistrat cea mai mare creştere la nivel de regiune, iar 63% dintre respondenţi, faţă de 59% în primul trimestru, se declara încrezători în ceea ce priveşte aspectele financiare în următoarele 12 luni. America Latină este singură care raportează o scădere faţă de 63% în primul trimestru, astfel că 60% dintre respondenţi îşi apreciază situaţia financiară că fiind bună sau excelenţă,. Cu un procent de 39%, respondenţii europeni sunt cei mai puţin încrezători în ceea ce priveşte aspectele financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb