KIWI Finance a realizat un studiu cu privire la criteriile de alegere ale unui credit şi percepţia clienţilor despre piaţa creditelor, prin intermediul unui chestionar online cu răspunsuri multiple, derulat în perioada iulie - decembrie 2012, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
87% dintre respondenţi au ales dobânda ca fiind cel mai important criteriu în alegerea ofertei de finanţare, 83% dintre intervievaţi pun pe locul doi importanţa valorii ratei lunare şi 79% suma pe care o rambursează la finalul perioadei de creditare.
De asemenea, pentru clienţi este mai important ca băncile să îşi respecte termenele de răspuns promise (79%) şi să comunice transparent pe parcursul analizei dosarului de credit (69%) decât reputaţia băncii ( 55%) sau rapiditatea cu care acordă credite (63%).
72% dintre români consideră încă ridicat costul creditului, în timp ce 28% consideră actualele costuri rezonabile sau scăzute.
"Contrar percepţiei generale, costurile creditelor destinate persoanelor fizice sunt la un minim istoric, cu tendinţă generală de scădere. În prezent DAE (Dobânda Anuală Efectivă) minim pentru un credit ipotecar în euro este de 5%, iar cel mediu este de 6,4%, valoare cu 1,1 puncte procentuale mai scăzută decât valoarea medie înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea fiind generată în principal de diminuarea valorii indicelui Euribor", a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.
În privinţa gradului de încredere în sursele de informare pentru accesarea unui credit, este de remarcat că, în afara brokerilor de credit cu 85% şi a băncilor cu 80%, internetul ca şi sursă de informare, cu un procent de 66% prezintă o încredere semnificativ mai mare decât mediile convenionale de informare (rudele şi prietenii, liderii de opinie, publicaţiile, televiziunea şi materialele publicitare).
Studiul "Cum îşi aleg românii creditul" a fost realizat de KIWI Finance în perioada iulie - decembrie 2012 în mediul online.