Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat ieri cu privire la consecinţele devastatoare pentru Afganistan ale deciziei regimului taliban de la Kabul, care a interzis femeilor să lucreze în ONG-uri, transmite AFP, conform Agerpres.
"Sunt foarte îngrijorat de interzicerea talibanilor pentru femei de a distribui ajutoare umanitare vitale pentru milioane de persoane în Afganistan", a scris Antony Blinken pe Twitter."Această decizie poate fi devastatoare pentru poporul afgan", a adăugat şeful diplomaţiei americane.
Ministerul afgan al Economiei a ordonat tuturor organizaţiilor neguvernamentale naţionale şi internaţionale să suspende locurile de muncă ale angajatelor lor până la noi ordine. Motivul invocat a fost nerespectarea regulilor cu privire la purtarea hijabului, vălul pe care femeile sunt obligate să îl poarte în public. În cazul nerespectării acestui ordin, licenţa ONG-urilor va fi retrasă.
Femeile şi fetele afgane au fost în mare parte excluse din viaţa publică după ce talibanii au preluat puterea în august 2021. În pofida promisiunilor de a fi mai flexibili, talibanii au revenit la interpretarea ultra-rigoristă a islamului, care a marcat prima lor perioadă la putere (1996-2001).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2022, 10:49)
Trebuie atacate de NATO, pana
nu iubesc LMBTQ+
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2022, 14:38)
SUA au furat 7 miliarde USD din rezervele valutare ale poporului afgan imediat după ce s-au retras cu coada între picioare din țara lor. Acum ține prelegeri woke sărmanilor.