SUA inaugurează prima lor garnizoană permanentă în Polonia, importantă pentru securitatea flancului estic al NATO

G.D.
Internaţional / 21 martie 2023

SUA inaugurează prima lor garnizoană permanentă în Polonia, importantă pentru securitatea flancului estic al NATO

Statele Unite ale Americii au inaugurat astăzi prima lor garnizoană militară permanentă în Polonia, ceea ce, potrivit ambasadorului american la Varşovia, constituie un semn al unităţii NATO "în faţa agresiunii ruse", informează AFP, conform Agerpres.

"Aceasta arată că noi suntem aici pentru a rămâne. Aceasta arată lumii întregi că SUA sunt ataşate de Polonia şi de NATO. Suntem uniţi în faţa agresiunii ruse", a declarat ambasadorul american în Polonia, Mark Brzezinski, în cadrul unei ceremonii oficiale.

Garnizoana, a opta din Europa, va avea sarcina de a coordona sprijinul pentru forţele americane desfăşurate în Polonia şi în întreg flancul estic al NATO.

Ea a fost înfiinţată în baza unei decizii a preşedintelui american din 2022 şi va servi drept cartier general al Corpului 5 al armatei americane.

Peste 10.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în prezent în Polonia, ţară prin care tranzitează cea mai mare parte a materialului militar destinat Ucrainei.

"Apreciem mult prezenţa permanentă a trupelor americane în ţara noastră. O apreciem în special în situaţia în care se află Europa, cu o Rusie care invadează Ucraina şi încearcă să-şi reconstruiască imperiul", a declarat la rândul său ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak.

"Comandamentul avansat al Corpului 5 al armatei americane este deja operaţional - prin urmare, din Polonia sunt comandate forţele terestre americane pe flancul estic al NATO", a mai spus ministrul polonez, subliniind că garnizoana este "importantă pentru securitatea ţării, dar şi pentru securitatea întregului flanc estic al NATO".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Tarile est-europene abia au scapat de comunism

    si de trupele ruse,si deja le schimba pe postcomunism 

    si trupele americane,

    din oala in put 

    1. Daca compari trupele de ocupatie cu trupere de aparare.....

      Și pe vremuri "exact asa se spunea"

      Comparate pe tine, cu un picmeu fata de un cimpanzeu!!! Vezi ce îți dă și nu uita sa ne luminezi Cicerone!!!

      vesi ge pactesti daga ghiulesti de la tcoala?!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb