Actualizare - Niciun caz de elev care să aibă temperatură peste 37,3 grade nu a fost raportat luni în Bucureşti la proba la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, a declarat pentru AGERPRES inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea, conform Agerpres.
"Nu am avut niciun caz. Niciun caz raportat de elev cu temperatură peste 37,3. Două situaţii am avut: un elev al cărui părinte a murit în dimineaţa aceasta şi nu a putut participa la examen şi un altul care şi-a rupt mâna. Amândoi vor primi din partea medicului o adeverinţă şi vor participa la următoarea sesiune", a afirmat inspectorul.
Absolvenţii de clasa a VIII-a au început luni Evaluarea Naţională, examenele fiind susţinute în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.
Conform calendarului, miercuri se va susţine proba la Matematică. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.
Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. În aceeaşi zi, între orele 16,00 şi 19,00 şi pe 23 iunie, între orele 8,00 - 12,00, se vor putea depune contestaţiile.
În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
---
Subiectele de la română pe care le-au avut de rezolvat în această dimineaţă candidaţii la Evaluarea naţională 2020 au respectat structura subiectelor de examen din anii trecuţi, conform Edupedo.ro. Absolvenţii de clasa a VIII-a au la dispoziţie 2 ore pentru a rezolva subiectele de mai jos. În această dimineaţă, la examenul scris de Limba şi literatura română a fost extrasă varianta nr. 5 de subiecte.
La Subiectul I, elevii au avut de răspuns mai multor cerinţe pe marginea unui text la prima vedere - "Zborul" de Sorin Titel.
La Subiectul I B, absolvenţii de gimnaziu au avut de făcut o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenenţa la genul epic a textului avut la primul punct.
La Subiectul II B, candidaţii au avut de redactat o naraţiune de 15-300 de cuvinte în care să prezinte oîntâmplare petrecută în timpul unei activităţi preferate.