SUMMITUL NATO: Joe Biden susţine că preţurile cresc din cauza Rusiei

F.D.
Internaţional / 30 iunie 2022

Joe Biden susţine că preţurile cresc din cauza Rusiei

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat astăzi că preţurile la carburanţi şi la alimente sunt ridicate din cauza invaziei Rusiei în Ucraina şi a promis ca aceasta din urmă va fi ajutată de SUA şi de aliaţii săi atât timp cât va fi nevoie în războiul împotriva Rusiei, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Preţul petrolului ''este ridicat din cauza Rusiei, Rusiei, Rusiei'', a spus Biden la o conferinţă de presă la finalul summitului NATO de la Madrid.

El a asigurat că va încerca în continuare să convingă statele din Golf să-şi crească producţia de petrol pentru a scădea preţul combustibililor, şi va face acest lucru inclusiv în discuţiile pe care le va avea în Arabia Saudită cu regele Salman şi cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman în timpul vizitei pe care o va efectua în această ţară în iulie.

De asemenea, există o criză alimentară ''pentru că Rusia nu permite cerealelor să iasă din Ucraina'', a mai susţinut liderul de la Casa Albă.

''Vom rămâne alături de Ucraina şi toată Alianţa va fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie pentru ca să nu fie învinsă de Rusia'', a promis Biden, adăugând că va anunţa curând un nou pachet de ajutor militar american pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari.

Acest ajutor va include ''noi sisteme antiaeriene occidentale avansate, mai multă artilerie şi muniţii, radare anti-artilerie, muniţii suplimentare pentru lansatoarele multiple de rachete HIMARS pe care deja le-am dat Ucrainei şi mai multe baterii HIMARS care vin de asemenea din alte ţări'', a detaliat el.

Cât despre evoluţia războiului declanşat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Biden a spus că nu ştie ''cum sau când se va termina'' acest război, dar ''nu se va termina cu o înfrângere a Ucrainei''.

La summitul NATO care s-a încheiat Joe Biden a anunţat că Statele Unite vor stabili în Polonia un cartier general permanent al Corpului 5 al armatei americane, în România îşi va avea baza o brigadă americană suplimentară compusă în total din 5.000 de persoane, vor exista de asemenea desfăşurări americane suplimentare în statele baltice, două escadrile suplimentare de avioane de luptă F-35 vor fi dislocate în Regatul Unit şi vor fi poziţionate capacităţi suplimentare de apărare aeriană în Germania şi Italia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb