Supapă pentru datornici

MIHNEA GHEORGHIU
Ziarul BURSA #Companii #Legislatie / 11 ianuarie 2005

Mai multe voci susţin că prin dizolvarea de drept a firmelor care nu şi-au preschimbat certificatele, unele societăţi pot scăpa de datorii

Mircea Ursache, preşedintele AVAS, spune că ar trebui blocată dizolvarea firmelor cu datorii

Finanţele cred că nu există portiţe pentru datornici, în lege, dar că este binevenită şi modificarea cerută de şeful AVAS

Măsura mai este privită şi ca o creştere importantă de venituri pentru lichidatori

Aproximativ 300.000 de firme vor fi dizolvate de drept fiindcă nu şi-au preschimbat certificatul de înmatriculare şi cel de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinînd codul unic de înregistrare, pînă la termenul limită, respectiv 30 decembrie 2004.

Potrivit legii, constatarea dizolvării de drept se face prin încheierea judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În termen de şase luni de la pronunţarea încheierii de dizolvare, dacă la recurs nu este schimbată decizia, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligaţia numirii unui lichidator. Dacă firma nu face acest lucru în termenul respectiv sau nici o altă persoană juridică nu solicită judecătorului desemnarea unui lichidator, atunci firma va fi radiată din oficiu. Există voci care susţin că, astfel, s-ar crea o portiţă pentru anumite firme ca ele să scape de datoriile către stat şi că Guvernul ar trebui să promoveze o ordonanţă de urgenţă prin care să blocheze dizolvarea societăţilor cu datorii pînă la efectuarea de către Fisc a unui control la societăţile respective. Mircea Ursache, preşedintele AVAS, ne-a declarat că i-a transmis premierului Călin Popescu Tăriceanu un memorandum, prin care propune adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să blocheze dizolvarea firmelor cu datorii. Şi un fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, spune că aşa cum este formulată legea, firmele pot scăpa de datorii. Gheorghe Matei, şeful Direcţiei juridice din Ministerul Finanţelor, spune că se înşală cei care cred că prin dizolvarea de drept, firmele respective vor putea scăpa de control, deoarece o astfel de verificare poate fi efectuată şi după pronunţarea dizolvării. Gheorghe Matei admite totuşi că modificarea legii actuale nu ar fi o măsură greşită, dar că, oricum, există şi acum temei legal ca să fie recuperate datoriile la firmele aflate în dizolvare. Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Lichidare şi Reorganizare Judiciară (UNPLR), crede, însă, că este foarte dificil ca Finanţele să poată controla 300.000 de firme: "Eu cred că 70-80% din aceste societăţi nu mai există demult, nu au mai avut activitate în ultimii ani şi de aceea nu şi-au mai preschimbat certificatul, dar nici nu au cerut dizolvarea tocmai pentru a evita un control al Fiscului". Arin Stănescu mai spune că au fost probleme în anii anteriori cu firmele care au fost radiate din cauză că nu şi-au majorat la termen capitalul social: "A existat atunci o situaţie ciudată: legiuitorul şi-a dat seama că prin radiere, care înseamnă decesul unei societăţi, scăpau şi firmele cu datorii, şi, ca urmare, a adoptat un act normativ prin care a revenit asupra radierii ca să încerce să recupereze banii".

Domnul Stănescu susţine că acum situaţia este diferită: după dizolvare urmează lichidarea şi abia apoi radierea societăţii, astfel că, după experienţa din anii trecuţi, legiuitorul a eliminat portiţa scăpării celor cu datorii. Preşedintele UNPLR crede că Fiscul va controla doar firmele cu datorii la stat mai mari decît un anumit plafon, fiindcă altfel îi va fi extrem de dificil să verifice zeci de mii de societăţi. Pe de altă parte, Arin Stănescu spune că pentru lichidarea judiciară nu este neapărat o afacere pentru firmele specializate: "De obicei, în cazul lichidării unor astfel de societăţi, se cîştigă sume mici, cam 10 milioane de lei. Este adevărat acum că uitîndu-te la cîte firme urmează să fie lichidate, prin înmulţire, sumele cresc destul de mult. Dacă Registrul Comerţului ne va solicita sprijinul, UNPLR se va implica în lichidarea acestor societăţi". Un calcul simplu arată că piaţa lichidărilor ar putea creşte în acest an cu aproximativ 10 milioane de dolari, dar rămîne de văzut cîte companii vor fi alese să presteze această activitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb