Surse: Alsulaiman Group analizează listarea afacerii Ikea din Arabia Saudită

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 octombrie 2022

Sursă foto: https://alsulaimangroup.com/

Sursă foto: https://alsulaimangroup.com/

Alsulaiman Group din Arabia Saudită analizează lansarea, anul viitor, a unei oferte publice iniţiale (IPO) pentru franciza locală a afacerii Ikea şi a angajat în acest sens Moelis & Co. pentru consultanţă, spune surse citate de Reuters.

Acestea menţionează că Alsulaiman Group intenţionează să invite băncile de investiţii, la începutul anului viitor, să îşi prezinte propunerile pentru un rol într-o posibilă vânzare publică de acţiuni.

Discuţiile privind eventuala ofertă publică sunt într-un stadiu incipient şi nu este clar cât vrea compania să listeze sau să strângă dintr-o astfel de tranzacţie, conform surselor.

Alsulaiman Group nu a răspuns solicitărilor de comentarii din partea Reuters, iar oficialii Moelis au refuzat să facă declaraţii.

Ikea a intrat în Arabia Saudită în 1983, prin intermediul afacerii de familie Alsulaiman Group, care deţine şi operează franciza producătorului suedez de mobilă în Arabia Saudită şi Bahrain.

Arabia Saudită încurajează companiile de familie să se listeze, mai ales că urmăreşte să susţină piaţa de capital prin reforme menite să reducă dependenţa regatului de veniturile din petrol. Spre exemplu, în decembrie 2021, Almunajem, una dintre cele mai mari companii alimentare saudite, s-a listat la Bursa Tadawul, într-un moment în care piaţa se afla la un nivel maxim multianual. Conform Financial Times (FT), Almunajem a oferit o deţinere de 30% prin IPO, atrăgând circa 300 de milioane de dolari.

Alte afaceri de familie care s-au listat anul trecut pe piaţa saudită includ Theeb Rent a Car şi Alkhorayef Water & Power Technologies. Anul acesta a debutat pe piaţă şi Nahdi Medical, cel mai mare lanţ de farmacii din Arabia Saudită.

"Sectorul privat al Arabiei Saudite este condus de afaceri de familie", spune, citat de FT, Basil Al Ghalayini, directorul executiv al BMG Financial Group, adăugând: "Există, însă, o mulţime de poveşti despre marile afaceri de familie care practic s-au prăbuşit în ultimi izece ani şi au aveau sute sau mii de angajaţi".

Anul trecut, 15 companii s-au listat la Tadawul şi pe piaţa secundară Nomu, care are cerinţe mai puţin stricte pentru a încuraja afacerile mai mici. În 2020, au fost listate numai opt companii. De menţionat că, în decembrie 2021, chiar Bursa Tadawul s-a listat, atrăgând circa un milliard de dolari.

Regatul a înregistrat o creştere a numărului IPO-urilor după listarea gigantului petrolier Saudi Aramco, care a generat suma record de 29,4 miliarde de dolari în 2019.

Conform datelor Refinitiv, Golful se bucură de un boom al IPO-urilor, emitenţii strângând peste 15 miliarde de dolari în acest an. Aceeaşi sursă arată că încasările acestei regiuni din IPO-uri au depăşit tranzacţiile europene în prima jumătate a anului curent, chiar dacă pieţele globale sunt volatile din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb