SURSE PREZIDENŢIALE UCRAINENE: Şeful diplomaţiei americane şi şeful Pentagonului au ajuns la Kiev

G.D.
Internaţional / 25 aprilie 2022

Şeful diplomaţiei americane şi şeful Pentagonului au ajuns la Kiev

Actualizare WASHINGTON: Ucraina ar putea câştiga războiul

Şeful Pentagonului Lloyd Austin a afirmat astăzi că Ucraina ar putea câştiga războiul, adoptând un ton hotărât ofensiv a doua zi după prima vizită la Kiev a unor lideri americani de la declanşarea invaziei ruse, relatează France Presse, conform Agerpres.

"Ei pot câştiga dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit", a declarat el după această deplasare în timpul căreia s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însoţit de secretarul de stat Antony Blinken.

"Primul lucru pentru a câştiga este să crezi că poţi câştiga. Şi ei sunt convinşi că pot câştiga", le-a spus secretarul american al apărării unor jurnalişti despre ucraineni.

Din motive de securitate, această vizită la Kiev a fost învăluită în strictă confidenţialitate, confirmată de Washington doar după ieşirea lui Lloyd Austin şi Antony Blinken de pe teritoriul ucrainean.

Secretul a fost însă dezvăluit de însuşi preşedintele Zelenski sâmbătă, apoi de responsabili ucraineni care duminică au confirmat prezenţa celor doi miniştri americani.

Antony Blinken şi Lloyd Austin au discutat cu presa doar astăzi dimineaţă după o lungă călătorie cu trenul între capitala Ucrainei şi Polonia.

În faţa interlocutorilor lor, cei doi oficiali au anunţat revenirea treptată a unei prezenţe diplomatice americane în Ucraina şi ajutor militar suplimentar.

Statele Unite tocmai au intensificat livrarea de echipamente militare către Ucraina. Acum îi furnizează arme grele, pentru a rezista ofensivei ruse în partea de est a ţării.

"Vrem să vedem Rusia slăbită într-o asemenea măsură încât să nu poată face aceleaşi lucruri ca invazia Ucrainei", a mai spus şeful Pentagonului.

"Ea şi-a pierdut deja multe capacităţi militare şi o mulţime de trupe, să fim sinceri, şi nu am dori ca ea să poată reînnoi rapid acele capacităţi", a adăugat el.

Antony Blinken a mai indicat că preşedintele american Joe Biden va numi o nouă ambasadoare a SUA în Ucraina în zilele următoare. Este vorba despre Bridget Brink, actuala ambasadoare în Slovacia.

Postul diplomatic din Ucraina era condus din 2019 de însărcinaţi cu afaceri.

Revenirea unei prezenţe diplomatice americane în ţară va fi foarte progresivă, în timp ce Statele Unite se arată mult mai prudente faţă de mai multe ţări europene care şi-au redeschis deja ambasadele la Kiev, notează AFP.

"De la izbucnirea ostilităţilor, avem o echipă în Polonia care face această treabă. Începând cu această săptămână, membrii acestei echipe vor efectua deplasări în aceeaşi zi în interiorul Ucrainei", a explicat un înalt responsabil al Departamentului de Stat.

Statele Unite îşi vor spori şi mai mult ajutorul militar, cu deblocarea unui pachet de 700 de milioane de dolari, inclusiv aproximativ 300 de milioane pentru a permite ucrainenilor să achiziţioneze pe piaţă armamentul de care au nevoie, au spus responsabilii americani.

Restul acestei sume va merge către aliaţii regionali ai Ucrainei care au furnizat ajutor şi trebuie să-şi reconstituie stocurile de arme.

Joe Biden anunţase deja joia trecută o nouă tranşă de 800 de milioane de dolari. În total, potrivit Washingtonului, Statele Unite au acordat ajutor militar Ucrainei de peste 4 miliarde de dolari de la începutul mandatului preşedintelui democrat.

Lloyd Austin şi Antony Blinken nu sunt primii oficiali străini care s-au dus la Kiev după retragerea trupelor ruse de la periferia capitalei ucrainene. Ei au fost precedaţi de premierul britanic Boris Johnson şi de mai mulţi responsabili europeni, printre care preşedinta Comisiei Europene Ursula Von der Leyen.

---

Actualizare BLINKEN: "O Ucraină suverană şi independentă va exista mult mai timp decât va fi Vladimir Putin pe scenă"

O Ucraină suverană şi independentă va exista mult mai timp decât va fi Vladimir Putin pe scenă, a declarat, astăzi, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, după întâlnirea cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ieri, la Kiev. Secretarul apărării, Loyd Austin, a precizat că Statele Unite "fac cât mai multe eforturi şi cât de repede pot să obţină ceea ce au nevoie" ucrainenii", relatează CNN, conform News.ro.

"Concluzia este aceasta. Nu ştim cum se va desfăşura restul acestui război, dar ştim că o Ucraină suverană şi independentă va exista mult mai mult timp decât va fi Vladimir Putin pe scenă", a spus Blinken.

"Iar sprijinul nostru pentru Ucraina continuă. Va continua până când vom vedea succesul final", a subliniat el.

"Acesta a fost punctul central al vizitei noastre. Am vrut să ne concentrăm pe munca ce trebuia făcută în privinţa planului de joc pe care îl avem, asupra modului în care avansăm în toate aceste linii diferite de efort", a argumentat Blinken.

Antony Blinken şi secretarul Apărării, Lloyd Austin, s-au întâlnit, ieri, timp de trei ore, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă într-o locaţie nedezvăluită din apropierea frontierei dintre Polonia şi Ucraina, Austin a spus că a fost "o întâlnire foarte productivă" şi o "sesiune antrenantă".

"Am fost foarte fericiţi să avem această oportunitate. În timpul întâlnirii, ne-am exprimat cele mai profunde condoleanţe preşedintelui pentru pierderea atâtor civili şi, bineînţeles, pentru pierderea acelor militari curajoşie care au făcut o treabă magnifică pentru a respinge forţele ruse", a mai afirmat Austin.

"Ne-am exprimat, de asemenea, admiraţia pentru profesionalismul şi angajamentul lor de a-şi apăra democraţia", a mai menţionat secretarul SUA al apărării.

"Deci (ucrainenii) au nevoie de arme cu rază lungă de acţiune. I-aţi auzit că au spus că au nevoie de tancuri. Şi facem tot ce putem să obţinem tipurile de sprijin, de artilerie şi muniţie care vor fi eficiente în această etapă a luptei", a continuat el.

Austin a menţionat ajutorul de 800 de milioane de dolari, oferit de preşedintele Biden, care permit livrarea a 155 de obuziere.

"De asemenea, suntem angajaţi alături de colegii noştri din alte ţări în vederea furnizării aceluiaşi tip de capacitate", a mai spus Austin.

El a adăugat că a văzut "semne" că "multe ţări se vor alătura şi vor furniza muniţii şi obuziere suplimentare".

"Aşa că vom face cât mai multe eforturi, cât de repede putem, să obţinem ceea ce au nevoie (ucrainenii)", a conchis el.

---

Actualizare DEPARTAMENTUL DE STAT: "Blinken şi Austin au promis în întâlnirea cu Zelenski revenirea diplomaţilor americani la Kiev"

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Ucraina, a confirmat un înalt oficial al Departamentului de Stat, relatează Reuters, conform News.ro.

Cei doi oficiali SUA au anunţat întoarcerea treptată a diplomaţilor americani în ţară şi numirea unui nou ambasador, conform surselor citate.

Secretarii cabinetului au promis, de asemenea, un nou pachet de asistenţă în valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski şi ţările din regiune, unde invazia Rusiei a stârnit temeri legate de o agresiune ulterioară din partea Moscovei.

Oficialii au refuzat cererile din partea presei de a-i însoţi pe secretari în Ucraina, invocând securitatea. Oficialii au informat reporterii din Polonia cu condiţia ca această călătorie să nu fie anunţată până când delegaţia a ieşit în siguranţă din Ucraina.

---

Actualizare Întâlnirea Zelenski- Blinken şi Austin în capitala Ucrainei

O întâlnire între preşedintele Volodimir Zelenski, secretarul de stat american Antony Blinken şi şeful Pentagonului Lloyd Austin a avut loc ieri seara la Kiev, potrivit unor informaţii difuzate de preşedinţia ucraineană, transmite astăzi AFP, conform Agerpres.

"Americanii sunt astăzi la Kiev. Discută chiar în acest moment cu preşedintele", a declarat, într-un interviu difuzat ieri seara pe Youtube, consilierul preşedintelui ucrainean Oleksii Arestovici.

Aceasta este prima întâlnire în Ucraina între preşedintele Zelenski şi reprezentanţi ai administraţiei americane de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

"Prietenia şi colaborarea dintre Ucraina şi Statele Unite sunt mai puternice ca niciodată", a spus Volodimir Zelenski pe Twitter cu puţin timp înaintea orei 21:00 GMT, fără a oferi alte detalii. Discuţiile urmau să se concentreze pe livrările de arme ale SUA către Ucraina.

Arestovici a repetat pe Youtube dorinţa părţii ucrainene de a i se livra arme ofensive: "Atât timp cât nu vom putea contraataca, va exista o nouă Bucea în fiecare zi", a spus consilierul preşedintelui ucrainean, menţionând oraşul din suburbia de nord-vest a Kievului devenit un simbol al atrocităţilor comise în timpul ocupaţiei ruse a regiunii în luna martie.

"Reprezentanţii americani nu ar veni aici dacă nu ar fi pregătiţi să dea (arme)", a apreciat acesta.

Sâmbătă, preşedintele Zelenski s-a declarat recunoscător administraţiei americane pentru ajutorul acordat Ucrainei, dar şi-a reiterat dorinţa de a obţine "arme şi mai grele şi mai puternice" pentru a face faţă armatei ruse.

Oleksii Arestovici a mai indicat ieri seara că "liniile de apărare sunt pe punctul de a se prăbuşi" la Mariupol, oraşul-port din sudul Ucrainei aflat în mare parte sub controlul armatei ruse şi unde ultimii luptători ucrainenii s-au baricadat, împreună cu civili, în imensul complex metalurgic Azovstal.

---

Secretarul de stat american Antony Blinken şi secretarul american al apărării Lloyd Austin au sosit la Kiev şi poartă discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat ieri seara, într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, Oleksii Arestovici, consilier al preşedintelui ucrainean, informează ieri Reuters, conform Agerpres.

Reuters nu a putut verifica în mod independent dacă oficialii americani au ajuns în capitala Ucrainei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb