Symmetrica investeşte 9 milioane de euro în extinderea cu noi linii de producţie

S.B.
Companii #Construcţii / 28 iulie 2021

Symmetrica investeşte 9 milioane de euro în extinderea cu noi linii de producţie

Symmetrica îşi continuă investiţiile şi alocă un buget de aproximativ 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producţie pentru cinci dintre cele şapte fabrici pe care le deţine, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Noile linii vor fi dedicate producerii de elemente pentru sisteme de canalizare în contextul cererii tot mai mari de astfel de produse de la an la an.

"Piaţa de sisteme de canalizare este în creştere constantă şi estimăm că cererea va fi tot mai mare în viitor, mai ales în contextul nevoii de branşare a locuinţelor, în special în mediul rural, la sistemul de canalizare", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Astfel, studiile INSSE arată că, la nivelul anului 2020, 55,8% din populaţia României avea locuinţele conectate la sistemul de canalizare. La nivel urban, procentul raportat de INSSE era de 92,2%, în timp ce în zonele rurale, acesta a ajuns doar la 13,1%.

Raportat la regiuni, cea mai mare pondere a populaţiei conectată la sistemele de canalizare a înregistrat-o regiunea Bucureşti-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) şi Vest (62,8%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare a fost raportat în Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) şi Sud-Vest Oltenia (42,9%).

"Studiile arată o creştere cu 5% a populaţiei României cu locuinţe conectate la sistemul de canalizare, în doar 3 ani, din 2017* până în 2020. La nivel urban, creşterea a fost de 4,5%, în timp ce în mediul rural de 4,9%. Acest lucru confirmă, o dată în plus, nevoia pieţei de a avea acces la sisteme de canalizare de calitate ridicată", a mai spus Sebastian Bobu.

În plus, reprezentantul companiei a subliniat că, un studiu OCDE citat în raportul de ţară pe 2020* arată că, până în 2030, sunt necesare investiţii în valoare de aproximativ 17,9 miliarde euro pentru aprovizionarea cu apă şi salubrizare, în timp ce costurile suplimentare legate de conectarea persoanelor vulnerabile şi marginalizate la sistemele publice de aprovizionare cu apă erau estimate la aproximativ 1,1 miliarde euro, acest aspect fiind un semnal pozitiv privind cererea de materiale necesare realizării lucrărilor.

Conform Symmetrica, un sistem complet de canalizare cuprinde conducte de transport ape uzate/pluviale, cămine de racord, cămine de vizitare, supraveghere şi întreţinere. Dintre acestea, compania produce întregul sistem de tuburi şi elemente pentru cămine - elemente de bază, inele pentru cămine, inele aducere la cotă, tuburi beton, reducţii tronconice şi plăci din beton pentru acoperire.

În acest moment, compania a pus deja în funcţiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca până în această toamnă să fie inaugurate şi cele amplasate în fabricile de la Braşov (Prejmer) şi Suceava (Solca). Şi anul viitor, Symmetrica va derula investiţii în astfel de linii în unităţile de producţie din Arad (Zimandu Nou) şi Bistriţa-Năsăud (Cociu).

"Liniile de producţie sunt speciale, complet automatizate şi dedicate producţiei de elemente pentru tuburi şi cămine. Fiecare dintre acestea necesită fonduri de aproximativ 1,8 milioane de euro în achiziţia de teren, construcţia halelor de producţie şi echiparea cu utilaje. Astfel, în total, investiţia în liniile dedicate elementelor pentru canalizare va ajunge la peste 9 milioane de euro", a subliniat Directorul Executiv al companiei.

Capacitate de producţie zilinică pentru fiecare dintre aceste linii poate ajunge la cca. 200 de tuburi din beton sau elemente de cămin. Pentru anul 2021, Symmetrica mizează pe producerea a cca. 30.000 de elemente pe toate cele trei linii ce vor fi inaugurate în acest an.

Cea mai mare parte a produselor sunt dedicate lucrărilor de investiţii publice, dar acestea pot fi utilizate şi în proiecte private precum decantoare, fântâni, cămine apometru, etc.

"Toate produsele noastre sunt la cele mai înalte standarde, având certificări şi agrementări pentru a putea fi utilizate pentru lucrări cu fonduri guvernamentale sau europene. În plus, suntem la dispoziţia clienţilor pentru consultanţă şi elaborarea celor mai bune soluţii pentru lucrări de infrastructură apă/canal", a încheiat Sebastian Bobu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb