Symmetrica îşi continuă planul de extindere prin investiţii de 3,5 milioane de euro

S.B.
Companii #Construcţii / 15 martie 2022

Symmetrica îşi continuă planul de extindere prin investiţii de 3,5 milioane de euro

Symmetrica îşi continuă planul de extindere prin inaugurarea de noi facilităţi de producţie dedicate elementelor pentru sisteme de canalizare.

Astfel, compania a finalizat investiţii de 3,5 milioane de euro într-o nouă unitate de producţie, în Solca - Suceava, şi în extinderea cu o nouă linie de fabricaţie în facilitatea din Prejmer - Braşov.

"Încă din 2020 am dat startul unui amplu plan de extindere a capacităţilor noastre de producţie pentru elemente dedicate sistemelor de canalizare şi am alocat un buget total de investiţii, în acest sens, de cca. 9 milioane de euro. Până la finalul anului trecut, am pus deja în funcţiune prima linie în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca la începutul acestui an să inaugurăm locaţiile din Solca şi Prejmer", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Potrivit afirmaţiilor sale, fabrica din Solca, Suceava, este o unitate de producţie de sine stătătoare, dedicată doar acestei categorii de produse. Amplasată pe un teren de 2 hectare, aceasta are în acest moment 12 angajaţi şi a atras o investiţie de 2 milioane de euro. Odată cu această inaugurare, Symmetrica ajunge la 8 unităţi de producţie pe plan local.

Pe de altă parte, compania a alocat un buget de cca. 1,5 milioane de euro şi pentru extinderea fabricii din Prejmer, Braşov, cu o hală de producţie dedicată elementelor pentru sistemele de canalizare.

"Nevoia de branşare a populaţiei la sistemul de canalizare, în contextul în care datele INSSE arată că doar 55,8% din populaţia României are locuinţele conectate la un astfel de sistem, arată o nevoie ridicată pentru produse dedicate. Tocmai din acest motiv, ne-am concentrat eforturile pe extinderea business-ului nostru şi în această direcţie, urmând ca în următoarele luni să punem în funcţiune linii de producţie pentru elemente de canalizare în fabricile noastre din Arad (Zimandu Nou) şi Bistriţa-Năsăud (Cociu)", a subliniat Sebastian Bobu.

Potrivit datelor INSSE, nevoia cea mai mare de extindere a sistemului de canalizare vine din zona de Nord-Est a ţării, unde, în 2020, doar 38,7% din locuinţe erau branşate, şi Sud-Muntenia, cu un procent de 38,9%.

Un sistem complet de canalizare cuprinde conducte de transport ape uzate/pluviale, cămine de racord, cămine de vizitare, supraveghere şi întreţinere. Din toate aceste elemente, compania produce întregul sistem de tuburi şi elemente pentru cămine - elemente de bază, inele pentru cămine, inele aducere la cotă, tuburi beton, reducţii tronconice şi plăci din beton pentru acoperire.

În acest moment, cu 3 facilităţi de producţie dedicate acestor produse, Symmetrica a ajuns la o capacitate de producţie totală de 120.000 de elemente anual. Dintre acestea, cea mai mare parte merg către lucrările publice de infrastructură a apelor potabile şi uzate, însă şi în proiecte publice sau private precum realizarea de decantoare, fântâni, cămine apometru, etc.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb