Talibanii au mărşăluit triumfal pe aeroportul din Kabul după retragerea militarilor americani

G.U.
Internaţional / 31 august 2021

Talibanii au mărşăluit triumfal pe aeroportul din Kabul după retragerea militarilor americani

Talibanii, noii conducători ai Afganistanului, au mărşăluit triumfal marţi dimineaţă pe aeroportul din Kabul după plecarea ultimilor militari americani, însoţiţi de oamenii lor în uniforme de forţe speciale şi fluturând steaguri, relatează AFP, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a condus un grup de oficiali pe pistă, iar expresia sa în general impasibilă a fost înlocuită de această dată cu un surâs larg, comentează agenţia franceză de presă.

Membrii forţelor speciale talibane, numite 'Badri 313', echipaţi cu ghete şi veste bej imaculate peste ţinuta de camuflaj, au stat la fotografii, ridicând arme automate americane şi fluturând drapelul alb pe care este scrisă cu negru declaraţia de credinţă, Shahada.

Mult timp considerat unul dintre cele mai sigure locuri din ţară, aeroportul civil din Kabul a fost devastat. Pe jos, la aproape toate intrările puteau fi văzute cartuşe goale.

Pe parcursul celor 15 zile care au urmat preluării controlului de către talibani asupra capitalei la 15 august, împrejurimile aeroportului au fost ocupate de o mare mulţime care a încercat cu disperare să se urce în avioanele de evacuare ale comunităţii internaţionale, orchestrate de SUA, notează sursa citată.

Însă mulţi afgani au rămas blocaţi în exteriorul acestei zone de o serie de baraje ale talibanilor. Marţi, toate aceste posturi de control, cu excepţia unuia singur, au fost ridicate de pe drumul care duce la aeroport.

Asigurarea securităţii aeroportului internaţional Hamid Karzai din Kabul este o chestiune-cheie. Talibanii au spus în multe rânduri că nu vor accepta ajutorul militar internaţional.

În incintă, zeci de avioane şi elicoptere, donate de Washington armatei regulate afgane, au fost distruse de trupele americane înainte de plecarea lor, pentru a nu mai putea fi folosite.

Aproximativ 70 de vehicule blindate MRAP rezistente la mine, care costă un milion de dolari bucata, şi 27 de vehicule uşoare Humvee au fost de asemenea scoase din funcţiune de armata americană la încheierea podului aerian creat timp de două săptămâni, care a permis evacuarea a circa 123.000 de persoane din ţară, în mare majoritate afgani.

SUA şi-au distrus de asemenea sistemul de apărare antirachetă C-RAM, care a oprit luni un tir de rachete al grupării Stat Islamic asupra aeroportului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Va pune China mana pe ei si ii rezolva!Cui pe cui se scoate.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2853
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9164
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8405

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb