Talibanii susţin că au sub control 85% din teritoriul Afganistanului

G.B
Internaţional / 9 iulie 2021

Talibanii susţin că au sub control 85% din teritoriul Afganistanului

Talibanii au declarat astăzi că în prezent controlează 85% din teritoriul Afganistanului, pe fondul ofensivei lor împotriva forţelor guvernamentale, transmite AFP,citată de Agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Moscova, un reprezentant taliban, Shahabuddin Delawar, a afirmat că '85% din teritoriul Afganistanului a trecut sub controlul' mişcării talibane, adică în jur de 250 din cele 398 de districte ale ţării.

'Toate administraţiile şi spitalele continuă să funcţioneze pe acest teritoriu. Ne-am asigurat că vor fi în măsură să-şi continue activitatea', a spus Delawar, conform traducerii în limba rusă. El a adresat un apel 'tuturor organizaţiilor internaţionale să nu-şi întrerupă misiunea'.

Pe de altă parte, Delawar a susţinut că retragerea în curs a forţelor americane este rezultatul luptei talibanilor. 'Noi ne-am dus lupta, am făcut populaţia să treacă de partea noastră', a spus el, afirmând că 'Statele Unite au fost forţate să părăsească teritoriul nostru'.

Potrivit unui alt reprezentant taliban, Sohail Shaheen, nimic nu-i împiedică pe insurgenţi să cucerească centrele administrative rămase sub controlul guvernului de la Kabul.

'Faptul că nu vom ataca centrele administrative ale provinciilor nu a fost un punct în negocierile şi în acordul încheiat cu Statele Unite. Sunt problemele noastre interne', a spus el în aceeaşi conferinţă de presă.

Talibanii desfăşoară de mai multe săptămâni o ofensivă împotriva forţelor guvernamentale, în timp ce americanii îşi încheie retragerea din Afganistan.

Insurgenţii au luat sub control în această săptămână pentru scurt timp, după lupte violente, o primă capitală de provincie, Qala-i-Naw (nord-vest), dar forţele afgane au dat asigurări vineri că au recucerit-o.

De când retragerea forţelor străine s-a accelerat, talibanii au cucerit teritorii ce se întind de la frontiera cu Iran, în vest, până la cea cu China, în nord-est, inclusiv mari părţi din zonele de graniţă cu statele vecine din Asia Centrală.

Astăzi, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat că insurgenţii 'controlează acum în jur de două treimi din frontiera cu Tadjikistan'.

Delegaţia talibană aflată la Moscova s-a întâlnit joi cu emisarul Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov, MAE rus comunicând ulterior că 'au fost primite asigurări din partea talibanilor că nu vor fi încălcate frontierele statelor din Asia Centrală'.

Rusia, arbitru regional, este îngrijorată pentru securitatea acestor ţări, unde păstrează mai multe baze militare.

Sohail Shaheen a declarat ieri pentru agenţia TASS că 'nu vom autoriza pe nimeni să utilizeze teritoriul afgan pentru a ataca Rusia sau statele vecine'.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb