TANCZOS BARNA, DESPRE SITUAŢIA DIN SECTORUL 1: "Intrarea într-o stare de alertă este o soluţie de moment"

J.P.
Miscellanea / 4 iunie 2021

"Intrarea într-o stare de alertă este o soluţie de moment"

Intrarea într-o stare de alertă la Sectorul 1, în problema deşeurilor, este o situaţie de moment şi ajută până la trecerea la un sistem sau la o bază nouă contractuală şi juridică, consideră ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, conform Agerpres.

"Intrarea într-o stare de alertă este o soluţie de moment. Am mai avut o situaţie similară într-un sector în care s-a închis o staţie de sortare. Şi atunci s-a apelat la această soluţie juridică şi administrativă. Ajută la găsirea unei soluţii de moment până la trecerea la un sistem sau la o bază nouă contractuală şi juridică. Nu prin amenzi se rezolvă colectarea deşeurilor în Sectorul 1, ci printr-o atitudine responsabilă atât din partea companiei care prestează serviciul, cât şi din partea Primăriei. Cel mai important lucru pentru noi este ca, în această perioadă de dispută juridică, serviciul să fie prestat şi ridicarea gunoiului să fie asigurată", a menţionat, vineri, ministrul, într-o conferinţă de presă.

Acesta a anunţat, totodată, că va avea o întâlnire cu edilul Sectorului 1, Clotilde Armand, în cursul săptămânii viitoare pentru a discuta şi rezolva problema salubrizării.

"La începutul anului am avut, din două în două săptămâni, întâlniri cu primarii de sectoare şi cu primarul general pentru a găsi soluţii de reducere a poluării aerului, pentru soluţionarea problemelor de gestionare a deşeurilor. Am vorbit, zilele acestea, de mai multe ori cu doamna primar (Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, n.r.), ştiu care este situaţia. Ştiu că este o situaţie complicată din punct de vedere juridic, dar din punctul de vedere al Ministerului Mediului, cel mai important lucru este ca serviciul de salubrizare să fie prestat în continuare, în ciuda faptului că cele două entităţi au un diferend, o dispută juridică. Mai mult ca sigur, vom avea o întâlnire săptămâna viitoare pe această temă pentru a ne asigura că serviciul este prestat în continuare, gunoaiele nu rămân pe stradă. Trebuie să avem soluţii în continuare pentru colectare selectivă şi sortare acolo unde acest lucru s-a făcut. Se va termina şi această dispută juridică şi, probabil, se va ajunge la un contract nou. Cel puţin asta este intenţia primăriei pentru a pune pe noi baze contractuale şi juridice păstrarea acestui serviciu public", a afirmat Barna Tanczos.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a solicitat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Capitalei o adresă prin care să declare "starea de alertă" din cauza situaţiei sanitare, cauzată de suspendarea colectării gunoiului de Romprest.

"Am solicitat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Municipiului Bucureşti o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situaţiei sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de şantajul şi suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate. În paralel, am purtat discuţii cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 şi am ajuns la un acord. Am aflat că staţiile de sortare şi-au redeschis porţile începând de astăzi dimineaţă pentru a primi gunoiul colectat de Romprest. Aceste staţii erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăţilor făcute de Primăria Sectorului 1", a scris Armand, vineri, pe Facebook.

Edilul Sectorului 1 i-a rugat pe cetăţeni să sune la Poliţia Locală şi să continue să reclame neridicarea gunoiului.

"Este foarte important acest lucru. O să vă explic mai târziu de ce. Ştiu că nu este cea mai confortabilă situaţie: vă citesc mesajele, umblu zilnic în sector şi văd cu ochii mei ce se întâmplă. Dar de asta suntem noi aici. Să rezolvăm problemele. Acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupţi şi mafia gunoaielor va lua curând sfârşit. Vă promit", a subliniat Clotilde Armand.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. dar madam clotild cand va zace intr-un toberon neridicata de pe trotuar?

    probabil dupa ce se pupa cu sobolanii!

    n'est pas madam? 

    Madame Pubelle vrea sa stăm tot timpul in alertă sa nu ne muște vreun șobolan de picior când ieșim pe stradă, eventual să luam un băț, ceva, la noi, sa ne apărăm de câini...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb