Ţara noastră a pierdut patru poziţii în clasamentul mondial al libertăţii economice

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 februarie 2016

Ţara noastră înregistrează un scor al libertăţii economiei de 65,6 puncte, cu un punct mai puţin decât anul trecut, care o plasează pe locul 61 în clasamentul celor 178 cele mai libere economii din lume, în scădere cu patru poziţii faţă de anul trecut, potrivit concluziilor unui raport dat publicităţii ieri de Heritage Foundation, o reputată organizaţie de analiză economică din Washington.

Conform Index of Economic Freedom pe 2016, citat de Agerpres, România se clasează pe locul 29 din cele 43 de state din regiunea Europei, scorul său fiind mai mic decât media regională (66,9 puncte), dar mai mare decât media globală (60,7 puncte). Potrivit Heritage Foundation, scorul României s-a îmbunătăţit la capitolele libertatea comerţului şi libertate monetară, pe fondul progreselor realizate, însă există îngrijorări când vine vorba despre statul de drept şi libertatea muncii.

"'România are probleme în a îndeplini solicitările Uniunii Europene în domeniul anticorupţiei, din cauza rezistenţei venite de la o mare parte a clasei politice. Tribunalele au resurse insuficiente şi sunt afectate de corupţie cronică şi influenţă din partea mediului politic'', se arată în raportul Heritage Foundation.

România se clasează în top în faţa unor state precum Portugalia (locul 64), Franţa (75) sau Italia (86), dar este depăşită de ţări precum Bulgaria, care se situează pe poziţia 60, Albania (59), Ungaria (58), Slovacia (56) şi Polonia (39). Şi în acest an, Hong Kong se situează pe prima poziţie, cu un scor de 88,6 puncte, în scădere cu un punct faţă de anul trecut. Urmează, în ordine, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Australia, Canada, Chile, Irlanda, Estonia şi Marea Britanie.

Libertatea economică este evaluată în 10 domenii, punctajul fiind acordat pentru gradul de libertate a afacerilor, comerţului, libertate fiscală, libertate faţă de intervenţia guvernului, libertate monetară, a investiţiilor, financiară, a pieţei muncii, pentru respectul drepturilor de proprietate, absenţa corupţiei.

La coada clasamentului se situează Coreea de Nord, care ocupă locul 178, cu un scor de 2,3 puncte, în timp ce Afganistanul, Irakul, Liechtenstein, Somalia, Sudan, Siria şi Libia nu au primit niciun calificativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb