Ţara noastră participă pentru prima dată în competiţia EY World Entrepreneur Of The Year

Elena Deacu
Companii / 2 iunie 2015

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Romania

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Romania

România, Belarus, Croaţia şi Peru vor fi pentru prima dată reprezentate în competiţia EY World Entrepreneur Of The Year ce va avea loc în această săptămână la Monaco, ţara noastră fiind reprezentată de câştigătorul EY Entrepreneur Of The Year România 2014 - Mircea Tudor, Preşedinte MB Telecom.

EY va sărbători cea de-a cincisprezecea ediţie a competiţiei într-un eveniment care îşi propune să evidenţieze realizările de business ale celor 65 de antreprenori participanţi în marea finală, câştigători ai etapelor naţionale din ţări de pe toate continentele.

Antreprenori, investitori şi lideri de companii vor susţine timp de patru zile o serie de discursuri pe teme importante, discuţii de tip panel şi discuţii libere cu participanţii, în care subiectul principal al dezbaterilor va fi rolul antreprenorilor şi impactul pe care îl au aceştia în societate şi economia globală.

Alte teme analizate în cadrul evenimentului din acest an sunt îmbunătăţirea accesului tinerilor pe piaţa muncii, creşterea gradului de participare a antreprenorilor femei în pieţele dezvoltate şi în curs de dezvoltare şi problemele cu care se confruntă afacerile de familie.

Antreprenorii finalişti vor concura pentru titlul mondial, iar realizările lor antreprenoriale vor fi evidenţiate şi recunoscute prin includerea în EY World Entrepreneur Of The Year Hall of Fame, alături de cei 572 de finalişti ai ediţiilor anterioare, începând cu anul 2001.

Câştigătorul World Entrepreneur Of The Year va fi anunţat în cadrul unei ceremonii de gală în seara zilei de sâmbătă, 6 iunie, în Salle Des Etoiles.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România declară: "Cea de-a cincisprezecea ediţie a competiţiei World Entrepreneur Of The Year recunoaşte eforturile, realizările şi impactul pe care antreprenorii îl au în comunitate, prin crearea de locuri de muncă, inovaţie şi susţinerea creşterii economice. România are antreprenori remarcabili care au crescut afaceri valoroase şi ale căror poveşti de succes merită să fie cunoscute nu doar la nivel naţional, ci şi global. De aceea suntem onoraţi că mediul de afaceri românesc are un reprezentant în acest an la finala de la Monte Carlo".

Printre finaliştii din acest an se numără: Lateefa Alwaalan - de la compania Yatooq (Arabia Saudită); Ernesto Antolín Arribas - Grupo Antolín (Spania); Dr. Cyrus S. Poonawalla - Serum Institute of India Ltd. (India); Joe Davenport şi Owen Kerr - Pepperstone (Australia); Jüri Raidla - Raidla Lejins & Norcous (Estonia); Rosemary Squire - Ambassador Theatre Group (Marea Britanie) şi David Hung - Medivation (Statele Unite).

Finaliştii din acest an sunt unii dintre cei mai succes antreprenori de la nivel global: cumulează venituri de aproximativ 38 miliarde USD; realizează venituri medii de 720 milioane USD; înregistrează o creştere a veniturilor cumulate de 42% în ultimii trei ani (2011-2014); au o creştere medie anuală a vânzărilor de 12%; deţin un număr de 334.000 de angajaţi - cu o creştere de 48% a numărului de locuri de muncă în ultimii trei ani (2011-2014).

Premiul se va acorda pe baza a şase criterii, definite astfel încât fiecare candidat să aibă şanse egale în competiţie: spirit antreprenorial, performanţă financiară, viziune strategică, impact global şi în comunitate, capacitate de inovaţie şi integritate personală.

Marele câştigător va fi ales de un juriu independent format din deţinători ai titlului Entrepreneur Of The Year din anii anteriori şi alţi antreprenori de renume de la nivel global.

În cadrul acestei ediţii preşedintele juriului independent va fi Rebecca MacDonald, Executive Chair - Just Energy Group (Canada). Alături de ea vor face parte din juriu: Fadi Ghandour - Aramex şi Wamda Capital (Emiratele Arabe Unite); Nobuyuki Idei - Quantum Leaps Corporation (Japonia); Tan Sri Liew Kee Sin - EcoWorld Development Group Berhad (Malaezia); Michael Wu - Maxim's Caterers Limited (China); Dr. Ruth Oltjer de la Chemi-Pharm AS (Estonia); Ewald Raben de la Raben Group (Polonia).

De-a lungul ultimilor cincisprezece ani, printre câştigătorii premiului EY World Entrepreneur Of The Year s-au numărat: Hamdi Ulukaya - fondator şi CEO al Chobani LLC (SUA); Dr. James Mwangi - CEO şi Managing Director Equity Bank Limited (Kenya), Olivia Lum - Executive Chairman şi Group CEO Hyflux Limited (Singapore), Cho Tak Wong - Chairman Fuyao Glass Industry Group (China), Guy Laliberté - fondator şi CEO Cirque du Soleil (Canada) şi Narayana Murthy - fondator şi Chairman Infosys Technologies Limited (India).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb