Saptesprezece proiecte rezidenţiale sunt lansate la ediţia din această primăvară a târgului imobiliar tIMOn, totalizând aproximativ 2.000 de locuinţe, apartamente şi vile din Capitală, majoritatea în zonele semicentrală, centrală şi de nord. Investiţiile alocate de dezvoltatori pentru aceste proiecte depăşesc 100 de milioane de euro.
Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn, a declarat, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei: "Investitorii rezidenţiali au început să reapară pe piaţa bucureşteană. Unii au reluat proiecte începute în criză, dar stopate în aşteptarea unor vremuri mai bune, alţii văd acum un moment bun pentru astfel de investiţii şi încep proiecte noi. Cel mai important este faptul că preţurile cu care aceşti dezvoltatori vin pe piaţă sunt aproape identice cu apartamentele vechi din zonele respective".
Astfel, o garsonieră nouă în zona Militari - Lujerului costă 33.000 euro, iar una în Delea Veche are un preţ de 39.900 euro, ambele egale cu locuinţe similare vechi în aceste zone. Mai mult: un apartament cu două camere la Unirea este comercializat cu 67.000 euro, iar unul cu trei camere, cu 101.000 euro. În Theodor Pallady, pentru apartamentele cu două camere, preţul este de 45.000 euro, iar o garsonieră în Piaţa Sudului costă 39.900 euro, se mai arată în comunicat.
Printre proiectele lansate, se numără GVI Town, dezvoltat de grupul Gindi în parteneriat cu firma Real-Sol. Investiţia se ridică la 20 milioane euro, iar proiectul va cuprinde 324 apartamente, dezvoltate în zona Mihai Bravu.
Grupul spaniol Hercesa lansează la tIMOn a doua fază a complexului Vivenda din Titan, cu 300 apartamente, investiţie de peste 15 milioane euro. Hercesa a construit în prima fază a complexului peste 400 apartamente.
Coldwell Banker aduce la tIMOn trei ansambluri rezidenţiale: Downtown Unirii Apartments (40 apartamente), Traian Central Apartments (10 apartamente) şi Metrocity Academiei (230 unităţi).
De asemenea, sub brandul New City Residence vor fi lansate şase proiecte în Fundeni , Vitan, Mihai Bravu, Alba Iulia, Zizin şi Dudeşti, cu peste 600 locuinţe.
Şi Adama începe vânzările la tIMOn, pentru proiectul Evocasa Serenia din Berceni, cu 77 unităţi, investiţia ridicându-se la 3 milioane euro.
Totodată, Hoshen Holdings (reprezentatp de Isaac Hoshen, co-fondatorul Adama) lansează la tIMOn ansamblul Reveria Pallady43.
Tot la tIMOn se lansează Pallady Lofts şi Caisului Residence (cu 86 apartamente în zona Fundeni), precum şi Cartierul Tamisa (un ansamblu de 51 case aparţinând unui investitor belgian).
Târgul Imobiliar Naţional tIMOn a început ieri în pavilionul expoziţional din Piaţa Constituţiei (Bucureşti) şi va fi deschis până duminică, între orele 10:00 şi 20:00, conchide comunicatul citat.