Tarifele de interconectare şi "revoluţia" în telecomunicaţii

Un ziar economic publica în numărul său din 31 martie 2014, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noilor tarife de interconectare, un articol care avea în titlu "revoluţie în telecom". Entuziasmul articolului se baza pe reducerea relativ mare, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut, deci cu circa 69%, de la 1 aprilie 2014 a tarifelor de terminare a convorbirilor în reţelele mobile. Procentual, este o valoare mare, datorită unor întârzieri în punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele de telefonie mobilă. Aplicarea noilor tarife este un act de intrare in normalitate a României, care avea tarife de interconectare cu reţelele mobile mai mari decât media UE, deşi economic suntem cu mult sub media UE.

Poate declanşa şi realiza această etapă în punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele mobile "revoluţia în telecom" clamată de articol?

Trebuie spus, de la bun început, că aceste valori pentru tarifele de interconectare cu reţelele mobile se aplică în relaţiile dintre operatori. Adică, operatorii îşi vor deconta traficul terminat în reţelele mobile la noul tarif de 0,96 eurocenţi/minut, reducându-şi, astfel, cheltuielile. Pentru ca aceste reduceri de tarife să aibă un impact şi asupra societăţii, ar trebui să fie transferate imediat în tarifele cu care operatorii vând serviciile de telefonie mobilă utilizatorilor finali, adică minutul de convorbire terminat în altă reţea mobilă să fie mai scump doar cu circa 1 eurocent decât minutul terminat în reţeua de origine. Câtă vreme tansferul reducerii către utilizatorul final nu se realizează, "revoluţia" se va simţi doar în contul de profit şi pierderi ai operatorului de comunicaţii mobile.

Conform presei din luna august a anului 2013, Orange, Vodafone, Cosmote şi RCS&RDS şi-au asumat în faţa Consiliului Concurenţei, obligaţia de a avea în ofertă planuri tarifare pentru toate categoriile de clienţi, care să includă minute de apeluri către orice reţea. Era rezultatul unei investigaţii declanşată, cu doi ani în urmă, de către Consiului Concurenţei, investigaţie care avea în vedere un posibil abuz de poziţie dominantă al fiecărui operator în propria reţea. Cei patru operatori practicau tarife diferenţiate de terminare a apelurilor în funcţie de originea acestora, diferenţa dintre tarifele apelurilor iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea şi cele terminate în alte reţele fiind excesivă, potrivit Consiliului Concurenţei, ducând la prejudicierea utilizatorilor, care vor plăti tarife mai mari, şi putând, astfel, "afecta mediul concurenţial prin limitarea dezvoltării reţelelor mai mici, menţinerea artificială a cotelor pe piaţa de retail, afectarea migrării utilizatorilor către alte reţele". Începerea "revoluţiei" este, deci, condiţionată de modul cum îşi vor respecta operatorii de comunicaţii mobile angajamentele de a transfera către utilizatorii finali aceste reduceri şi de modul cum va monitoriza Consiliul Concurenţei respectarea acestor angajamente.

Presupunând că această reducere a tarifelor s-a transferat către utilizatorul final al serviciilor de telefonie mobile, tot nu putem spune că aveam o "revoluţie în telecom". Tarifele de interconectare cu reţelele mobile sunt încă mari şi mult mai mari decât cele pentru reţelele fixe, astfel că asistăm, în continuare, la subvenţionarea telefoniei mobile, afacere încă în dezvoltare, de către telefonia fixă, afacere aflată în partea descendentă a ciclului de viaţă.

Telefonia mobilă a fost lansată la începutul anilor '90, la câţiva ani după primele mişcări de liberalizare a telefoniei fixe din SUA şi Anglia, dar înainte de liberalizarea din Europa. Nu s-a considerat necesară reglementarea acestei noi pieţe, fiind socotită competitivă, având mai mulţi competitori. Aceasta a făcut ca tarifele să fie stabilite de către operatori, care speculând marele avantaj al telefoniei mobile, mobilitatea, au impus tarife mari, atât în interiorul reţelei, dar mai ales, în afara ei.

Tarifele de interconectare cu reţelele mobile au fost mult prea mari de la început şi deabia în ultimii ani au intrat în vizorul Comisiei Europene printr-o schemă de reducere în timp. Încă din 2004 atrăgeam atenţia că tarifele de interconectare cu reţelele mobile ar trebui să fie mai mici decât cele în reţelele fixe şi că telefonia fixă, o afacere în stagnare, subvenţiona telefonia mobilă prin aceste tarife mari.

Autoritatea de reglementare, ANCOM, ar trebui să intervină accelerând punerea pe costuri a tarifelor de terminare în reţelele mobile, aşa cum fac ţările UE. De exemplu, conform Scoreboard 2013, tariful de terminare în Franţa era de 0,84 eurocenţi/minut, faţă de 3,07 eurocenţi/minut în România anului 2013 şi chiar 0,96 eurocenţi/minut de acum, deşi PIB-ul/locuitor sau puterea de cumpărare la noi este mult mai mică decât în Franţa. Cu 3,07 eurocenţi/minut, România se situa peste media UE25 de 2,33 eurocenţi/minut. Paradoxal este că tarifele de terminare în reţelele mobile sunt de câteva ori mai mari decât cele în reţelele fixe (scăzute şi ele de la 0,67 eurocenţi la 0,14). Astfel, 0,5 eurocenţi/minut ar putea fi tariful de terminare în reţelele mobile din România anului 2014.

Numărul mare de SIM-uri, tradus printr-o penetrare mare, peste 100%, cum este în România şi în alte ţări, nu ar trebui să fie un motiv de mândrie naţională, ci, dimpotrivă, ar trebui socotit un eşec al pieţei, de vreme ce românii plătesc mai mult pentru telefonia mobilă, având două sau chiar trei telefoane mobile conectate în diferite reţele, pentru a evita marea taxă vamală dintre reţele numită tarif de interconectare cu reţelele mobile. Nu acelaşi lucru se întâmplă în telefonia fixă, unde tarifele rezonabile de terminare nu îi fac pe români să aibă mai multe telefoane fixe, deşi sunt mai multe reţele de telefonie fixă. Situaţia aminteşte de SUA de la începtului anilor "80, înainte de liberalizare, când americanii plăteau 1 miliard de dolari pe an, mai mult din cauza tarifelor prea mari ale monopolistului AT&T, şi care se regăseau în produsele şi serviciile de la acea vreme.

Conform ANCOM, la mijlocul anului 2013, erau 22,6 milioane SIM-uri active la o populaţie de 20 milioane, astfel că s-ar putea presupune că circa 15% dintre acestea sunt pentru evitarea acestei suprataxe. Ar putea rezulta că, din cauza acestor tarife mari, româniii plătesc cu circa 10%, sau 200-250 milioane euro pe an mai mult decât ar trebui. De fapt, un studiu KPMG arăta anul trecut că, prin reducerea tarifelor de interconectare cu reţelele mobile propusă de ANCOM în august 2013, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,86 eurocenţi/minut, România ar plăti cu 206 milioane de euro pe an mai puţin pentru aceste servicii.

Tarifele de interconectare mari corelate cu tarife foarte mari spre alte reţele, în anumite condiţii, au făcut "captivi" clienţii de telefonie mobilă, rezultând o anomalie: circa 85% din trafic se termină in reţeaua mobilă care l-a generat. România are patru reţele naţionale de telefonie mobilă care nu prea comunică între ele!

Pentru a avea "revoluţie în telecom" ar fi necesar ca aceste reţele de comunicaţii să comunice între ele, dar şi alte măsuri care să conducă la libertatea de mişcare a utilizatorului final.

Ar trebui interzisă codarea telefoanelor mobile. Cu excepţia unui operator, restul operatorilor de telefonie mobilă oferă telefoane codate în reţeaua proprie, astfel că nu pot fi folosite în alte reţele dacă nu sunt decodate. De ce telefonul mobil pe care-l cumperi cu plata în rate în cadrul unui abonament pe 1 sau 2 ani este codat? O casă pe care o cumperi cu plata în rate nu este "codată" - o poţi folosi cum doreşti: poţi locui în ea, o poţi închiria sau vinde. Pe când, la un telefon mobil cumpărat în rate (cu contract care prevede obligaţii) nu ai deplinătatea uzufructului: eşti obligat să-l foloseşti numai într-o reţea, deşi este al tău. La telefonia fixă, niciun operator care oferă telefoane nu le codează. De ce operatorii mobili trebuie să cheltuiască în plus pentru a coda telefonul şi a limita astfel folosirea unui produs pe care consumatorul îl plăteşte integral pe durata contractului?

Pachetul de reglementări telecom din luna decembrie 2009, printre altele, limita durata contractelor pe care le oferă operatorii de telecomunicaţii la 24 luni, dar prevedea şi faptul că aceştia trebuie să ofere consumatorilor şi contracte cu o durată maximă de 12 luni. Şi noul pachet de reglementări susţine micşorarea duratei contractelor la un an. La noi, operatorii oferă, preponderent, contracte cu durata de doi an, fapt ce limiteaza libertatea de mişcare a utilizatorilor finali.

În fine, de ce tarifele sunt denominate în euro, când moneda naţională este leul, contabilitatea în România se ţine in lei, iar românii, consumatori ai serviciilor de telecomunicaţii, sunt plătiţi în lei? Merele, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. De ce unii operatori denominează tarifele în euro, făcând imprevizibile uneori cheltuielile cu telecomunicaţiile, mai ales în perioade de turbulenţă a pieţelor valutare?

Toate acestea influenţează mobilitatea şi capacitatea de alegere şi decizie a consumatorului, care se vede limitat de multe ori în alegerea pe care trebuie să o facă şi care plăteşte mai mult decât ar trebui.

ANCOM şi Consiliul Concurenţei ar trebui să analizeze cu atenţie modul în care aceste anomalii afectează concurenţa în telecomunicaţii şi mai ales utilizatorul final.

"Revoluţia în telecomunicaţii" va reuşi doar dacă românul utilizator al comunicaţiilor mobile va avea în buzunar un singur telefon mobil, aşa cum are, dacă mai are, un singur telefon fix acasă!