TEHERANUL A ANUNŢAT: "Confiscarea petrolierului Stena Impero a fost ridicată"

Ziarul BURSA #Companii / 26 septembrie 2019

Confiscarea petrolierului Stena Impero tocmai a fost ridicată, a anunţat miercuri Teheranul, lăsând să se întrevadă o plecare iminentă a acestei nave reţinute de peste două luni în Iran, relatează AFP, citată de News.ro.

"Prin monitorizarea Ministerului Afacerilor Externe şi cooperarea puterii judiciare şi Organizaţiei Portuare şi Maritime, am finalizat astăzi (n.r. miercuri) ridicarea confiscării navei Stena Impero", a anunţat pe Twitter Abbas Moussavi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

"Însă dosarul (judiciar) cu privire la anumite infracţiuni şi pagube de mediu (pe care Iranul îl reproşează petrolierului) va rămâne deschis", se arată în mesaj.

"Căpitanul şi proprietarul au semnat, cu privire la acest subiect, un angajament scris prin care acceptă (în avans) verdictul", care va fi pronunţat la finalul procedurii, scrie Moussavi.

Teheranul a anunţat luni că Stena Impero, un petrolier suedez care naviga sub pavilion britanic, confiscat la 19 iulie în Strâmtoarea Ormuz de către Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, era "liber să se deplaseze".

Compania suedeză Stena Bulk, proprietara navei, a anunţat marţi seara că petrolierul era în continuare ancorat în faţa portului Bandar Abbas (sud).

Directorul general al companiei, Erik Hanell, dezminţea astfel la AFP o informaţie emisă mai devreme de TankerTrackers, un site specializat în supravegherea navelor-cisternă pe planetă, potrivit căreia Stena Impero a ridicat ancora.

"Aşteptăm cu nerăbdare ca autoritatea de control- portuar să dea navei autorizaţia să plece", a declarat el.

Autorităţile iraniene au acuzat acest petrolier de faptul că a ignorat semnale SOS, şi-a stins transponderul şi a intrat în coliziune cu un vapor de pescuit.

Şapte dintre cei 23 de membri ai echipajului Stena Impero au fost eliberaţi de Iran la 4 septembrie.

Nava lor a fost confiscată la 15 zile după imobilizarea petrolierului iranian Grace 1 în largul teritoriului britanic Gibraltar.

Acesta din urmă era suspectat că transporta petrol către Siria, încălcând astfel sancţiuni europene impuse acestei ţări.

După ce a fost autorizat să plece, la 15 august, Grace 1 - redenumit Adrian Darya 1 - a părăsit Gibraltarul la 18 august, sub pavilion iranian, în pofida unei cereri de ultim moment a Statelor Unite de prelungire a imobilizării navei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb