Tehnologia NVIDIA SLI integrată pe noile platforme Intel Bloomfield

M.M.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 23 octombrie 2008

Corporaţia NVIDIA anunţă, că principalii producători globali de plăci de bază, ASUS, EVGA, MSI, Gigabyte şi DFI au licenţiat tehnologia NVIDIA SLI pe noile platforme concepute să lucreze cu procesoare Intel Bloomfield şi chipset-urile X58. Odată cu includerea tehnologiei SLI pe aceste plăci de bază şi adoptarea ei de mari integratori precum Dell şi alţii, utilizatorii vor putea beneficia de cea mai avansată experienţă grafică furnizată de unităţile de procesare vizuală (GPU) GeForce în confirguraţii SLI sau 3-Way SLI, compatibile cu viitoarele platforme Intel Bloomfield.

Patrick Cooper, Director Product Planning, Dell Gaming, declară: "Experienţa de joc pe sistemele Dell este recunoscută pentru grafica deosebită şi performanţele superioare. Îmbinând tehnologia NVIDIA SLI cu cea mai recentă generaţie de chipset-uri Intel, vom continua să le oferim gamerilor împătimiţi oportunitatea de a accelera performanţele sistemelor Alienware dincolo de limitele impuse de ultimele titluri de jocuri de astăzi."

Noile plăci de bază şi PC-uri concepute pentru tehnologia SLI şi procesoarele Bloomfield sunt, momentan, în ultimele faze de producţie şi vor fi distribuite pe piaţă conform graficului de lansări ale procesoarelor Intel. Plăcile de bază şi PC-urile care vor fi lansate pe piaţă, inclusiv cele care au fost licenţiate să ruleze tehnologia SLI printr-un program de certificare, vor fi prevăzute cu multiple conexiuni grafice şi configuraţii având o lăţime de bandă mai mare, datorată procesorului NVIDIA nForce 200 SLI.

"ASUS va lansa mai multe plăci de bază care suportă tehnologia NVIDIA SLI, printre care se numără şi noua ASUS Rampage II Extreme, o platformă de ultimă generaţie care va fi bazată pe chipset-ul Intel X58," a declarat Joe Hsieh, General Manager al ASUS Motherboard Business Unit. "Această placă de bază este special concepută pentru cele mai performante sisteme disponibile pe piaţă şi va fi extrem de apreciată de gamerii devotaţi şi împătimiţii de overclocking. Gamerii vor profita la maxim de posibilităţile oferite de tehnologia "3-way SLI" pentru a construi cele mai performante sisteme de gaming."

"EVGA continuă tradiţia de a lansa pe piaţă platforme extrem de perfomante, aşa cum erau plăcile nForce cu tehnologie SLI pentru procesoare Intel," a declarat Joe Darwin, Director Technical Marketing, EVGA. "Prin licenţierea tehnologiei NVIDIA SLI, placa de bază EVGA X58 va furniza cea mai avansată platformă "2-way" şi "3-way SLI" pentru a răspunde nevoilor celor mai împătimiţi gameri."

Jason Lee, Global DPS Marketing Manager, MSI, spune: "Suntem încântaţi să oferim o gamă variată de plăci de bază certificate SLI pentru clienţii noştri entuziaşti. Linia noastră de produse Eclipse, ce include plăcile Eclipse SLI şi Eclipse+ oferă în exlusivitate pachetul de funcţii DrMOS, trei sloturi x16 PCI Express şi nu în ultimul rând, procesorul nForce 200, ce va deveni în scurt timp popular printre cei ce vor dori să ruleze configuraţii "3-way SLI" la potenţialul lor maxim."

"Atunci când NVIDIA a licenţiat tehnologia SLI pentru procesoarele Bloomfield, ştiam că vom da lovitura. Clienţii noştri ne întreabă de acest lucru încă din primele clipe când am început să discutăm despre X58. Performanţa oferită de o configuraţie 3-way SLI, realizată cu 3 unităţi de procesare vizuală GeForce GTX 280 va fi pur şi simplu uluitoare pe Bloomfield," a declarat Tony Liao, Director Marketing, GIGABYTE.

Max Chang, Sales Director, DFI, afirmă: "Noul nostru DFI LanParty UT X58-T3eH8 are multe facilităţi şi opţiuni ce vin în întâmpinarea overclocker-ilor, incluzând PWM digital, specific plăcilor de bază destinate serverelor, LED de diagnosticare (Debug LED) şi multe altele, transformând placa într-o platformă obligatorie pentru cei mai înverşunaţi gameri. În combinaţie cu unităţi de procesare vizuală NVIDIA GeForce rulând în configuraţii 3-way SLI , noua noastră platformă va oferi utilizatorii finali cea mai rapidă experienţă de gaming."

Plăcile de bază bazate pe chipset-ul X58, certificate pentru tehnologia NVIDIA SLI au fost expuse la Intel Developer Forum-ul de toamnă, ce s-a ţinut în Taipei, între 20 şi 21 octombrie 2008, în Taiwan.

Despre NVIDIA

NVIDIA (Nasdaq: NVDA) este liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală şi compania care a inventat unitatea de procesare grafică (GPU), un procesor foarte performant care generează o grafică uimitoare pentru staţiile de lucru, computerele personale, consolele de jocuri şi dispozitivele mobile. NVIDIA deserveşte atât industria de divertisment şi segmentul utilizatorilor individuali prin produsele sale GeForce, cât şi segmentul profesional, de design şi vizualizare prin produsele sale Quadro şi domeniul foarte performant de procesare cu ajutorul produselor sale Tesla. NVIDIA are sediul în Santa Clara, California şi are birouri în Asia, Europa şi America.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb