TENSIUNI BELGRAD-PRISTINA:  O nouă rundă de discuţii a început la Bruxelles, sub egida UE

G.D.
Internaţional / 18 august 2022

O nouă rundă de discuţii a început la Bruxelles, sub egida UE

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a lansat astăzi o nouă rundă de discuţii între Serbia şi Kosovo, după tensiunile provocate de noi reguli administrative şi frontaliere denunţate de Belgrad, transmite AFP, conform Agerpres.

''Recentele tensiuni în nordul Kosovo au demonstrat încă o dată că este timpul să progresăm către o normalizare completă a relaţiilor'' între cele două ţări, condiţie esenţială pentru aderarea lor la UE, a indicat Borrell pe Twitter.

El le-a cerut liderilor sârb şi kosovar să dea dovadă de ''deschidere şi flexibilitate''.

Josep Borrell s-a întâlnit la Bruxelles cu premierul kosovar Albin Kurti, iar ulterior cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, înainte de a se reuni toţi în jurul unei mese, în cadrul Dialogului Belgrad-Pristina mediat de Comisia Europeană începând din 2011.

Invocând un principiu al ''reciprocităţii'', Pristina are în vedere să impună şederi temporare pentru persoanele care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi le cere sârbilor din Kosovo să înlocuiască plăcuţele de înmatriculare auto sârbe ale vehiculelor lor cu plăcuţe kosovare.

Noile măsuri, care ar urma să intre în vigoare pe 1 septembrie, au condus la un nou episod de violenţe la finalul lunii iulie în nordul Kosovo, unde minoritatea sârbă le consideră abuzive.

După o întâlnire de ieri cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, preşedintele Serbiei a spus că se aşteaptă la ''discuţii dificile''. ''Chiar dacă eu sper într-o formă de soluţie, rămân sceptic'', a declarat Aleksandar Vucic pe Twitter astăzi.

Serbia şi Kosovo aspiră la aderarea la UE: Belgradul are din 2012 statutul de candidat oficial, în timp ce Kosovo este ''candidat potenţial''. În prezent, procesul de aderare a Serbiei la UE este blocat din cauza disputei cu Pristina.

Regiunea Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune.

Independenţa Kosovo este recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume, printre care 22 dintre cele 27 de membre ale Uniunii Europene (excepţiile sunt Spania, România, Grecia, Slovacia şi Cipru).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb