"Terom" Iaşi a intrat în administrare specială

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 7 octombrie 2005

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a instituit procedura de administrare specială la producătorul de fire şi fibre sintetice "Terom" Iaşi pe perioada desfăşurării procesului de privatizare a firmei, se arată într-un comunicat al instituţiei. Instituţia va mandata administratorul special să gestioneze firma, urmărind, printre altele, îndeplinirea principalilor indicatori economico-financiari şi de performanţă, identificarea unor active neutilizate care pot fi transferate sau vîndute, precum şi inventarierea datoriilor, a plăţilor restante şi a creanţelor.

De asemenea, administratorul special va informa creditorii bugetari că societatea a intrat în administrare specială, pentru ca aceştia să suspende măsurile de executare silită împotriva "Terom" sau să nu iniţieze astfel de proceduri. Totodată, administratorul "Terom" va putea dispune măsuri excepţionale, înainte de apariţia anunţului de privatizare, privind aplicarea unor programe de restructurare - divizări, fuziuni, vînzări de active, disponibilizări de personal - şi va solicita furnizorilor de servicii să realizeze grafice de reeşalonare a datoriilor restante. Administrarea specială va înceta la momentul privatizării sau la o dată stabilită de AVAS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb