TERRA MILENIUL III: "ONG-urile cer excluderea din TTIP a unor privilegii legislative pentru investitorii străini"

P.B.
Ziarul BURSA #Companii / 23 februarie 2016

În cadrul negocierilor privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), 280 de organizaţii non-guvernamentale din Europa, SUA şi Canada au cerut Comisiei Europene şi reprezentantului pentru comerţ al SUA să elimine mecanismul de soluţionare a litigiilor dintre investitor şi stat (ISDS - Investor State Dispute Settlement) şi aşa-numitul Sistem de Tribunale pentru Investiţii (ICS - Investor Court System) din TTIP şi toate celelalte acorduri comerciale globale, potrivit unui comunicat al organizaţiei Terra Mileniul III.

ONG-ul spune că această clauză se întoarce la masa negocierilor, după un blocaj de circa doi ani.

"Semnatarii acestei solicitări condamnă "rebrandingul" Comisiei Europene pentru vechiul sistem ISDS. De exemplu, noua formă a "dreptului de a reglementa", conţine un potenţial masiv de penalizare a guvernelor naţionale pentru legislaţia menită să protejeze sănătatea publică, mediul şi societatea", au spus activiştii, subliniind că îngrijorările principale care au determinat peste 145.000 respondenţi să respingă introducerea mecanismului ISDS în TTIP în timpul consultărilor Comisiei Europene rămân intacte şi în ceea ce priveşte noul ICS.

Aceştia au precizat: "Atât ISDS, cât şi ICS dau drepturi exclusive investitorilor străini, prin urmare sunt discriminatoare faţă de investitorii şi comunităţile autohtone, fără nicio dovadă a beneficiilor la adresa societăţii extinse. Ele pot forţa guvernele să folosească miliarde din fonduri publice pentru a compensa corporaţii pentru politici de interes public (sănătatea publică, mediu, de muncă şi altele), acţiuni guvernamentale şi chiar hotărâri judecătoreşti. Nu avem nicio garanţie că interesele private nu pot submina politici de interes public. Nici ISDS şi nici ICS nu fac obiectul unor principii democratice transparente. Parlamentele nu vor fi în măsură să schimbe regulile ulterior. Atât ISDS, cât şi ICS subminează competenţa instanţelor europene şi a instanţelor naţionale atâta vreme cât investitori străini pot alege să le evite. Cele două mecanisme ignoră faptul că sistemele juridice din UE, SUA şi Canada sunt perfect capabile să soluţioneze disputele cu investitori străini, în baza legii care se aplică tuturor celorlalţi membri ai societăţii".

În opinia reprezentanţilor Terra Mileniul III, cel mai important aspect în ceea ce priveşte noua propunere este că, spre deosebire de practica actuală unde tratatele bilaterale de protecţie a investiţiilor pot fi denunţate de către oricare din părţi, în cazul TTIP acest lucru nu ar mai fi posibil deoarece atât UE, cât şi statele membre ar fi blocate cu excepţia cazului în care acestea decid să părăsească Uniunea Europeană.

"Dacă ISDS este inclus în TTIP, acesta ar permite unui număr de peste 47.000 de filiale deţinute de companii americane din cele 51.495 care funcţionează în prezent în UE să lanseze "atacuri" ISDS împotriva politicilor şi acţiunilor guvernamentale europene", au spus activiştii, care solicită o dezbatere naţională pe această temă şi în ţara noastră: "Aşteptăm o opinie avizată a mediul juridic din România în ceea ce priveşte mecanismul ISDS, aşa cum au făcut-o deja instituţii şi organizaţii din interiorul unor ţări membre UE, de exemplu Asociaţia Magistraţilor din Germania".

Reprezentanţii ONG-ului au reamintit că peste 25.000 de români, alături de 3,4 milioane de cetăţeni din UE, au semnat o iniţiativă cetăţenească independentă, prin care s-au arătat împotriva tratatului transatlantic TTIP, despre care spun că pune profitul şi comerţul deasupra drepturilor cetăţeneşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb