Tianyuan Construction Group Corporation caută oportunităţi de investiţii în Cluj

E.D.
Companii / 20 iunie 2014

Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj au primit astăzi, 20 iunie, vizita unei delegaţii de afaceri din China formată din membrii echipei manageriale a Companiei de construcţii civile "Tianyuan Construction Group Corporation", în vederea atragerii de investiţii chineze, transmite un comunicat remis redacţiei.

Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii, oaspeţilor chinezi le-au fost prezentate potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, atuurile pe care acesta le are în perspectiva unor potenţiale investiţii chineze precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj.

În acest context, o atenţie aparte a fost acordată proiectelor forului administrativ judeţean care vizează construirea Spitalului Regional de Urgenţă, a Spitalului Pediatric Monobloc, programului de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene şi, respectiv, Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul S.C. TETAROM S.A. şi facilităţilor pe care acestea le oferă potenţialilor investitori.

Nu în ultimul rând, a fost abordată posibilitatea dezvoltării în comun, într-un parteneriat de tip public-privat, a unui proiect de construcţie a unui cartier care să includă şi o importantă componentă de locuinţe sociale. Reprezentanţii părţii chineze şi-au manifestat interesul de a participa la derularea acestor investiţii atât în calitate de finanţatori cât şi de executanţi ai lucrărilor, într-o formulă juridică ce va fi agreată ulterior analizării documentaţiilor tehnicio-economice puse la dispoziţie de către partea română.

Vizita oamenilor de afaceri chinezi se constituie într-o etapă pregătitoare a Forumului Economic Cluj-Shandong ce va avea loc la Cluj-Napoca în data de 26 iunie 2014, în organizarea Consiliului Judeţean Cluj, a Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, TEATROM S.A şi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Cluj, manifestare la care va participa o importantă delegaţie administrativă şi de oameni de afaceri chinezi condusă de vice-guvernatorul Provinciei Shandong.

Tianyuan Construction Group este o companie ce activează în domeniul construcţiilor, ingineriei pentru autostrăzi, mecanică şi instalaţii electrice, ingineriei structurilor de oţel, construcţiei de staţii de epurare şi infrastructură de apă, construcţiilor de drumuri şi poduri, ingineriei municipale, instalării echipamentelor, logisticii comerciale, producţiei de materiale de construcţii etc. În momentul de faţă Tianyuan Construction Group are peste 70 de sucursale şi filiale, 6500 de angajaţi - personal economic şi tehnic. Activele totale ale companiei se cifrează în jurul valorii de 12 miliarde de yuani, valoarea totală a producţiei fiind 50 de miliarde de yuani. Axată fiind pe realizarea de proiecte de mare infrastructură, societatea are în portofoliu lucrări de mare anvergură executate în China şi Asia, dar nu numai, precum sectoare de autostradă şi drumuri de mare viteză, aeroporturi şi centre de control al traficului aerian, spitale de mari dimensiuni, arene sportive, parcuri industriale, proiecte din domeniul energetic, chimic şi petrochimic, sisteme de epurare a apei şi canalizare, infrastructură de telecomunicaţii, centre comerciale şi de afaceri, mall-uri culturale, spaţii de birouri şi edificii administrative, proiecte rezidenţiale sociale etc.

Între judeţul Cluj şi Provincia Shandong din Republica Populară Chineză a fost semnat în data de 5 mai 2010 un protocol de colaborare al cărui scop îl reprezintă cooperarea durabilă în domenii precum agricultura, industria şi comerţul, colaborarea şi schimburile academice dar şi în alte domenii de interes reciproc aflate în competenţa celor două regiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb