Timişoara: Arheologii au descoperit zidurile unei clădiri care ar fi putut fi o baie turcească

F. A.
Miscellanea / 14 decembrie 2013

Zidurile unei clădiri care ar fi putut fi o veche baie turcească, o parte dintr-un sistem de canalizare realizat de austrieci, postamentul unei statui şi diverse obiecte din perioada ocupaţiei otomane au fost descoperite de arheologi pe şantierul deschis în Piaţa Libertăţii din Timişoara, informează Mediafax.

Arheologul Dorel Micle, cel care conduce şantierul arheologic din Piaţa Libertăţii din Timişoara, a declarat că, de la începerea lucrărilor de amenajare a centrului istoric în această piaţă au fost descoperite urme ale unor clădiri, precum şi mai multe obiecte.

Potrivit acestuia, până în prezent cea mai importantă descoperire este reprezentată de zidurile unei clădiri care ar putea fi o baie turcească.

Arheologul a explicat că deocamdată nu se ştie ce suprafaţă are clădirea descoperită deoarece săpăturile nu s-au finalizat.

În zona centrală a Pieţei Libertăţii a fost descoperit postamentul monumentului Coloana Fidelităţii, care acum se află în Cimitirul Eroilor Catolic din municipiu.

De asemenea, pe latura estică a aceleiaşi pieţe se află un sistem de canalizare construit în perioada de ocupaţie austriacă, adică după anul 1552.

Tot în Piaţa Libertăţii au ieşit la iveală şi urmele unor locuinţe care fuseseră incendiate.

Dorel Micle a spus că, în această piaţă, au fost găsite şi diferite obiecte din perioada ocupaţiei otomane, printre care obiecte de ceramică, conducte, pipe.

Arheologii cred că, în timpul ocupaţiei austriece, aici a fost amenajată o piaţă, deoarce nu au fost găsite urme ale unor clădiri din acea epocă.

Potrivit arheologului, toate aceste descoperiri ar putea fi puse în valoare, în urma amenajării pieţei, în cadrul proiectului de reabilitare a centrului istoric, deocamdată fiind căutate soluţii.

Pe şantierul din Piaţa Sfântul Gheorghe din Timişoara, deschis tot pentru reamenajarea centrului istoric al Timişoarei, a fost descoperit un cimitir turcesc, în total fiind scoase la lumină aproximativ 30 de schelete umane.

Arheologul care coordonează şantierul arheologic din această piaţă, Florin Draşovean, a declarat că au fost descoperite şi zidurile unor locuinţe, însă arheologii vor începe să sape în această zonă de săptămâna viitoare.

Tot în Piaţa Sfântul Gheorghe au fost descoperite şi zidurile unei biserici.

Potrivit istoricilor, Cetatea Timişoarei a început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul al XIV-lea, devenind pentru scurt timp şi capitală a Regatului Ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552, şi pentru aproape două secole a devenit un important bastion militar turcesc. În 1716 Timişoara a fost cucerită de Imperiul Habsburgic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb