TIMIŞOARA Grupul Iulius vrea să dezvolte un proiect imobiliar mixt cu peste 220 milioane euro

Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 17 iulie 2015

Lucrările vor începe în toamna acestui an

Grupul de companii Iulius, prin divizia Iulius Management Center, va investi peste 220 de milioane de euro pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar multifuncţional în Timişoara, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Reprezentanţii companiei au declarat că proiectul Openville va reuni funcţiuni de office, retail, parc şi entertainment, investiţia fiind cea mai mare infuzie de capital privat în sectorul imobiliar din vestul ţării, fiind al doilea proiect de tip mixt din portofoliul companiei, după ansamblul urbanistic Palas Iaşi.

"Openville va avea o suprafaţă total construită de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timişoara va fi parte integrată a proiectului", au arătat aceştia, subliniind: "Cea mai mare pondere o va avea componenta de birouri. În total, vor fi construite şapte imobile de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de peste 131.000 mp închiriabili".

Acestea vor forma polul de business al regiunii, destinat companiilor multinaţionale cu planuri de expansiune, unde vor lucra aproximativ 13.500 de persoane, susţin reprezentanţii grupului Iulius.

În opinia lor, una dintre principalele atracţii ale Openville va fi parcul, cel mai mare din vestul ţării, desfăşurat pe o suprafaţă de peste 55.000 mp, cu locuri de joacă pentru copii, carusel, patinoar, fântâni arteziene, piaţete pentru evenimente, peste 1.000 de arbori şi 20.000 de arbuşti. În plus, proiectul imobiliar va include şi patru săli pentru evenimente, cu o capacitate totală de 2.500 de persoane, care vor putea găzdui congrese, seminarii, conferinţe de business, întâlniri corporate şi petreceri private.

Lucrările de construcţie vor începe în această toamnă, iar oficialii grupului susţin că până la finalul anului viitor vor fi inauguraţi 33.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri: "Prima fază de dezvoltare va fi finalizată în ultimul trimestru din 2017 şi va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail şi parcul. A doua etapă va presupune dezvoltarea de spaţii office până la suprafaţa de 131.000 mp, în funcţie de cerinţele pieţei".

Grupul de companii Iulius deţine o reţea naţională de retail, care cuprinde patru centre comerciale sub brandul Iulius, la Iaşi, Timişoara, Cluj şi Suceava şi ansamblul urbanistic multifuncţional Palas Iaşi. Pe segmentul office, grupul Iulius a dezvoltat, la nivel naţional, peste 58.000 mp de birouri clasa A, iar alţi 15.000 mp se află în construcţie, potrivit datelor companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb