Acţiunile dezvoltatorului imobiliar "Impact" Bucureşti (simbol IMP) au reprezentat, în ultima lună, cel mai bun plasament financiar, aducând randamente maxime pentru persoanele care au vrut să-şi fructifice veniturile prin intermediul pieţei de capital. Astfel, inves-titorii care s-au orientat către titlurile IMP ar fi înregistrat, în perioada 11 decembrie - 11 ianuarie, sporirea veniturilor cu 33,78%, dacă s-ar fi hotărât să-şi vândă acţiunile luni.
Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o apreciere de 13,04%, în perioada analizată, în timp ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o creştere de aproape 15%.
La acelaşi pol s-au situat şi persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în această perioadă, fiind mai puţin încrezătoare în oportunităţiile oferite de piaţă. Leul şi-a continuat avansul în raport cu moneda euro, iar cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o valorizare a economiilor cu 2,64%.
În schimb, persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii au stat mai bine. Investitorii care s-au orientat către fondurile "KD Maximus" şi "BCR Expert", au înregistrat cele mai mari câştiguri la această variantă de plasament, raportând o creştere de 8,82% a sumei investite iniţial.
Tot pe plus au fost şi persoanele care au preferat, la 11 decembrie, să constituie depozite în lei la băncile comerciale. Cei mai inspiraţi însă au fost investitorii care s-au orientat spre Millennium, ING, RIB, RBS şi Alpha Bank, raportând un câştig de 3,50% din suma investită iniţial, spre deosebire de persoanele care s-au orientat către alte bănci.
Şi investitorii care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în speranţa că preţul aurului îşi va continua marşul pozitiv, s-au dovedit în continuare inspiraţi. Cotaţia metalului galben a crescut cu 3,37% în perioada analizată, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial.
Tot pe plus s-au găsit şi persoanele care şi-au direcţionat economiile într-un depozit lunar în euro la o bancă comercială. Astfel, cei care au optat pentru această categorie de plasament, au obţinut în continuare un câştig de 0,33% dacă s-au decis pentru depozitele în euro de la "Royal Bank".
Precizări:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.