Tornado Sistems numeşte un nou director executiv

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 12 septembrie 2007

Tornado Sistems anunţă numirea unui nou director executiv în persoana domnului Gerald Maier. Gerald Maier s-a alăturat echipei Tornado începând cu pe 3 septembrie, este cetăţean austriac şi are o experienţă de peste 20 de ani în industria IT.

Gerald Maier a ocupat din anul 2000 până în prezent funcţia de Director Executiv la companiei Actebis, una dintre companiile cu cea mai rapidă creştere de pe piaţa de profil din Austria. Concentrându-se pe dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu furnizorii şi clienţii, dar şi pe eficientizarea operaţiunilor, Gerald Maier a reuşit, cu o echipă de 45 de angajaţi, să aducă din nou Actebis în poziţia de lider pe piaţa de distribuţie IT din Austria, cu o cotă de 25% şi parteneri precum Microsoft, Toshiba şi HP.

Înainte de Actebis, Gerald Maier a lucrat timp de 8 ani în calitate de Director Executiv al CHS Gmbh din Austria, reuşind să dezvolte filiala şi să o poziţioneze în final ca lider pe piaţa de distribuţie IT, mai ales prin implementarea unui sistem de logistică eficient. De asemenea, a condus un proiect de implementare a unei aplicaţii e-business şi a deschis încă o filială a grupului, concentrată pe pieţele cu valoare adaugată. În această perioadă, în paralel cu poziţia de Director Executiv, Gerald Maier a acoperit parţial şi poziţia de Director de Marketing şi Vânzări al filialei din Germania.

Misiunea lui Gerald Maier este să optimizeze procesele din companie pentru a servi clientii cât mai bine şi în timpul cel mai scurt, să adapteze organizaţia noilor provocări ce au apărut odată cu aderarea la UE, să menţină poziţia de leader în distribuţia IT din România şi Bulgaria.

După mai mult de 12 ani în Tornado şi 4 ani ca Director Executiv, John Cuşa se va implica în dezvoltarea altor proiecte, din cadrul grupului de firme Tornado. De-a lungul acestor ani, John Cuşa a contribuit esenţial la dezvoltarea companiei şi a angajaţilor, a relaţiilor cu furnizorii şi partenerii Tornado, a propulsat compania pe locul 1 în industrie.

Grupul Tornado a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 105 mil. euro, în creştere cu aproape 27% faţă de anul precedent. Pentru anul 2007 se estimează o cifră de afaceri de peste 130 milioane de euro.

Despre Tornado Sistems

Înfiinţată în 1991, Tornado Sistems este principala companie de distribuţie de echipamente de tehnică de calcul şi networking din România, cu un portofoliu complex de produse şi soluţii din partea a peste 40 de furnizori internaţionali de renume: Microsoft, HP, Fujitsu-Siemens Computers, Acer, Canon, Cisco Systems, Benq, Lite-ON, Brother, Kingston, Allied Telesis, Brand-Rex, Philips, APC, Epson, Kodak, Xerox, TwinMos, MSI, Proxim, Reichle de-Massari, Nortel etc.

În decursul celor 16 ani de existenţă pe piaţa de distribuţie românească, Tornado Sistems şi-a construit o solidă reputaţie în rândul partenerilor săi de afaceri, oferind clienţilor săi cele mai complete şi avantajoase soluţii şi servicii de proiectare, instalare, instruire şi consultanţă în domeniul reţelelor de calculatoare. Tornado Sistems are, în prezent, 270 de angajaţi şi este certificată ISO 9001:2000.

Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând www.tornado.ro

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb