TradeVille: TeraPlast are planuri de extindere

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 septembrie

TradeVille: TeraPlast are planuri de extindere

TeraPlast SA a participat la cea de-a cincea ediţie a conferinţei trimestriale Quarterly Report, care reuneşte companii de top de la BVB, unde a adus în atenţie planurile de dezvoltare ale companiei atât pe partea operaţională şi financiară, cât şi asupra perspectivei preţului acţiunii la BVB, potrivit unui raport TradeVille .

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est. Grupul este compus din societăţile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler şi Somplast. Principalele linii de business ale grupului sunt sistemul de Instalaţii, Granule, Ambalaje şi Ferestre.

Acţiunile companiei sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în indicii Small Cap şi Global All Cap ai FTSE Russell şi în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index).

La jumătatea anului 2024, principalul acţionar al companiei era Goia Dorel - preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, în timp ce Fondul de Pensii Administrat Privat NN avea o deţinere de 12%. Restul acţiunilor sunt deţinute în proporţie de 23,2% de persoane juridice şi 17,9% - persoane fizice.

Evoluţii pozitive pentru companiile implicate în lucrări de infrastructură

Piaţa construcţiilor din România a fost influenţată în mod semnificativ de investiţiile în infrastructură şi de proiectele statului, care au impulsionat creşterea firmelor din acest sector. În timp ce sectorul materialelor de construcţii a întâmpinat dificultăţi, în principal din cauza stagnării în construcţiile rezidenţiale, companiile implicate în lucrări de infrastructură au înregistrat evoluţii pozitive.

Pe de altă parte, segmentul bricolajului continuă să fie dominat de jucători mari, însă aceştia se confruntă cu provocări legate de profitabilitate şi ajustări ale forţei de muncă. De asemenea, se observă o orientare tot mai mare către lucrările de renovare, care reprezintă o oportunitate de creştere datorită stocului ridicat de clădiri vechi şi ineficiente energetic din România.

TeraPlast, la Quarterly Report

Grupul TeraPlast, reprezentat de directorul general Alexandru Stanean, a fost prezent şi la a cincea ediţie a conferinţei Quarterly Report, la care TradeVille a fost partener.

În contextul în care, în cursul anului 2023, compania a realizat o serie de achiziţii, care s-au revăzut în cele mai recente situaţii financiare, prin perspectiva creşterii atât a veniturilor companiei, cât şi a vânzărilor externe, CEO-ul a a fost întrebat despre perspectivele Grupui TeraPlast în ceea ce priveşte şi alte achiziţii în afara României. Alexandru Stanean a menţionat că perioada macro pe care o trăim în prezent şi care este una dificilă pentru economia europeană, deschide multe oportunităţi pentru Grupul TeraPlast în plan de achiziţii în străinătate, iar compania e încrezătoare că poate continua planurile de dezvoltare în condiţii avantajoase pentru acţionari. În vederea susţinerii planurilor de dezvoltare, TeraPlast a realizat o majorare de capital care s-a încheiat odată cu închiderea anticipată a Etapei 2, în data de 13 septembrie. În cadrul majorării de capital, TRP a reuşit să adune suma de 20 de milioane de euro. Astfel, societatea a emis 222,2 milioane de acţiuni noi, la un preţ de 0,45 lei/titlu, circa 190,8 milioane dintre acestea fiind subscrise de către acţionarii deja existenţi în Etapa 1 de majorare a capitalului social, iar restul de aproape 31,4 milioane de acţiuni noi au fost epuizate timp de o zi în cadrul unui plasament privat. Managementul companiei a anunţat că sprijinul investitorilor, inclusiv prin această majorare de capital, va ajuta TeraPlast să se dezvolte prin achiziţii de companii, atât în România, cât şi în străinătate.

De menţionat că, pe termen mediu şi lung, printre obiectivele de dezvoltare, compania are în plan să devină un jucător important în industrie la nivel european. Societatea a făcut deja acest pas în 2024, fiind la început de an cel mai mare procesator de polimeri din Europa Centrală şi de Sud-Est.

La întrebarea privind aşteptările Teraplast de a obţine un profit net anual în 2024, de circa 10 milioane de lei, în condiţiile în care au înregistrat pierderi în primele şase luni ale anului, reprezentantul companiei a menţionat despre caracteristica de sezonalitate a business-ului, pentru care ultimele două trimestre sunt cele mai bune din punct de vedere al profitabilităţii. Îmbunătăţirea rezultatelor este aşteptată pe fondul creşterii volumelor în sectorul de instalaţii, aşteptările de atingere a break-even-ului business-urilor celor două linii de ambalaje, dar şi de investiţiile care au fost făcute în noile afaceri.

Cu toate acestea, compania se aşteaptă să întâmpine provocări ce ţin de lipsa de predictibilitate a investiţiilor publice, notează TradeVille .

Un alt subiect adus în discuţii, şi de interes pentru investori, este despre preţul acţiunilor TRP, care în ultimii doi ani s-au tranzacţionat pe un trend lateral, după recordurile înregistrate în 2021. Stagnarea preţului vine în contextul în care compania a realizat în ultimii doi ani investiţii semnificative şi a prezentat planuri ambiţioase de dezvoltare pe viitor.

Un motiv probabil al stagnării preţului pentru acţiunile TRP ar putea fi, din perspectiva managementului, faptul că investiţiile şi extinderile realizate de companie până acum nu sunt "palpabile" pentru investitori, şi că acestea vor fi recunoscute de piaţă atunci când vor începe să genereze rezultate financiare clare.

Rezultate financiare, previziuni şi dividende

Grupul TeraPlast a raportat o creştere a cifrei de afaceri de 34% în primele şase luni din 2024, ajungând la 428 de milioane de lei, pe fondul creşterii volumelor vândute cu 56,6%, până la 54.000 de tone. Principalii factori care au contribuit la această creştere includ cererea ridicată din sectorul infrastructurii din România, achiziţiile recente ale Grupului Wolfgang Freiler şi Palplast, precum şi dezvoltarea segmentului de folii stretch Opal.

Vânzările internaţionale s-au dublat, reprezentând 23,5% din total. EBITDA consolidată a crescut cu 15%, atingând 26,9 milioane de lei, însă compania a înregistrat o pierdere netă de 6,6 milioane de lei, cu 1,7 milioane de lei peste prognoze, din cauza cheltuielilor nerecurente şi a dobânzilor.

Cu toate acestea, TeraPlast se aşteaptă să revină pe profit începând cu al treilea trimestru din 2024 şi şi-a bugetat venituri de 864,5 milioane de lei şi un profit net de 10,6 milioane de lei pentru finalul anului.

Pentru a-şi îndeplini obiectivele de a se număra printre cei mai importanţi jucători la nivel european, compania implementează strategii orientate spre reducerea dependenţei de o singură piaţă, agilitatea de adaptare şi identificarea unor noi oportunităţi.

TRP, în declin la BVB

De la începutul anului şi până acum, acţiunile TRP au înregistrat o scădere în portofoliile investitorilor de 6,1%, fiind cu mult în urma indicelui BET - referinţa pentru piaţă principală de la BVB, care a avansat în aceeaşi perioadă de timp cu 14,7%. În ultimele 12 luni, Teraplast a scăzut pe grafic cu 5,9%, în timp ce indicele BET a înregistrat o creştere de 23,1% în aceeaşi perioadă.

TradeVille: TeraPlast are planuri de extindere

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în TeraPlast

Oportunităţi

- Nivel de infrastructură redus: În România, există încă oportunităţi semnificative pe piaţă datorate lipsei de conectivitate a populaţiei la reţeaua naţională de apă şi canalizare. Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, aproape 30% din populaţia ţării nu este încă racordată la aceste servicii, situaţie ce reprezintă o problemă cu care Uniunea Europeană insistă constant.

- Oportunităţi în exterior: TeraPlast a început să se extindă şi peste hotarele României, cumpărând deja companii din Republica Moldova, Austria şi Ungaria.

Riscuri

- Costuri cu materialele: Războiul a dus la o volatilitate foarte mare pe piaţa materialelor de construcţii, problemă cu care s-a confruntat şi compania TeraPlast.

- Lipsa de materii prime locale: Industria petrochimică nu este una dezvoltată în România, ceea ce creează necesitatea de a importa majoritatea materiilor prime de care are nevoie compania. De asemena, se importă până şi materialul reciclat, întrucât la nivel naţional procesul de sortare nu este unul dezvoltat.

- Administraţia publică: Compania este puternic impactată de deciziile luate în cadrul proiectelor de infrastructură, lucru care îi poate influenţa rezultatele financiare (dacă instituţiile publice din România nu pot organiza aceste proiecte).

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: BVB, Teraplast, YouTube Quarterly Report

-------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. La BVB pare ca se contracta.

    1. Nu pare, ci chiar se contracta.

      Se extinde inauntru

      Are crestere negativa.

      P/bv 3,3 si sta numai pe pierdere. O astfel de companie ar trebui sa fie la 0.3-0.5 p/bv.

      mai devreme sau mai tarziu acolo ajunge

    O așteptăm pe Birta și pe Stănean la 0,30

    1. Danusia,Birta a demisionat de câteva luni!

    Foliile degradabile sunt pe val.

    Mare bucurie la Teraplast cand vănd pachet de 500acțiuni,degradabile vremuri la TRP.

    Birta nu mai este atăt de activă,erau faine vremurile cănd comunica mult. 

    1. Birta nu mai este de mult director executiv!

      planuri de dividende nu are? aa, stai ca din pierderi nu se pot acorda

    Din ce sa se extinda?

    Din datorii? 

    Cat si unde sa mai vanda tevile de plastic?

    Cat a ajuns piata in care isi vand produsele? 

    1. Ar trebui o majorare de capital cat valoarea datoriilor. Apoi da, poti sa te gandesti la extindere, altfel te extinzi cat ti-e plapuma

      Nu prea intelegi multe, haha.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb