Traficul este aglomerat, sâmbătă, pe DN 1, spre Comarnic, Sinaia şi Buşteni, unde sunt coloane de maşini de până la 500 de metri, precum şi la ieşirea de pe autostrada A1 în DN7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, relatează News.ro.
Potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română, la ieşirea de pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti în DN7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea s-au format coloane de autovehicule.
De asemenea, se circulă îngreunat şi pe DN 1 Ploieşti-Braşov, la Comarnic fiind o coloană de maşini de 500 de metri, la Sinaia, coloană de 200 de metri, iar la Buşteni s-a format o coloană de maşini de 350 de metri.
La orele prânzului nu erau drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.
Traficul a fost îngreunat mai mult timp pe DN 6 Drobeta-Turnu Severin - Orşova, la kilometrul 345, în zona localităţii Gura Văii, unde s-a circulat pe un fir alternativ, până după ora 11.00, în urma unui accident în care au fost implicate patru maşini, trei persoane rănite fiind transportate la spital.
Pe DN 1E, între kilometrii 17 - Cabana Aviatorilor şi 21 - Râşnov, Motel Acapulco, în judeţul Braşov, circulaţia rutieră este întreruptă sâmbătă şi duminică, între orele 08.00 şi 20.00, pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă.
Centrul Infotrafic a precizat că, din cauza ceţii dense, sunt închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia.