TRAIAN PETRIC, APC BY SCHNEIDER ELECTRIC: Cum pot centrele de date să facă faţă crizei energetice şi iernii?

Miscellanea / 13 decembrie 2022

Traian Petric, National Sales Director for Romania and Republic of Moldova, APC by Schneider Electric

Traian Petric, National Sales Director for Romania and Republic of Moldova, APC by Schneider Electric

Un studiu mult contestat, realizat de profesorul suedez Anders Andrae arată că centrele de date înregistrează o creştere a cererii de energie care ar putea atinge 13% din electricitatea globală, până în 2030, transmite Traian Petric, National Sales Director for Romania and Republic of Moldova, APC by Schneider Electric.

Dacă ne raportăm la piaţa europeană, de exemplu, consumul de energie electrică ale centrelor de date din Irlanda s-a triplat din 2015, reprezentând 14% din consumul total de energie electrică în 2021. În Danemarca, se estimează că acest consum se va tripla până în 2025, ajungând la aproximativ 7% din consumul de energie electrică a ţării. Estimativ, centrele de date generează aproape 2,5% până la 3,7% din emisiile de gaze cu efect de seră, mai mult decât aviaţia comercială (2,4%) sau alte activităţi (cum ar fi transportul maritim sau cultivarea orezului).

Actuala criză energetică vine cu noi presiuni. Potrivit Reuters, preţul de referinţă al gazului european a crescut cu cel puţin 550 la sută în ultimul an. Creşterea actuală a preţurilor la energie şi întreruperile aprovizionării cu energie în Europa ridică multe îngrijorări în rândul companiilor - în special în rândul celor care operează centre de date. Acestea se confruntă, simultan, cu o creştere dramatică a cererii de procesare a datelor, trafic şi stocare de la pandemie. Aceste evoluţii generează îngrijorări legate de fiabilitatea reţelei mai ales în ceea ce priveşte întreruperile imprevizibile de curent.

În timp ce nivelurile cererii şi ofertei trebuie încă ajustate pentru a atinge obiectivele specificate în The Green Deal - planul de a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 - starea de fapt pune presiune pe operatorii centrelor de date pentru a-şi reconsidera strategiile de asigurare a energiei electrice de rezervă pentru a atenua riscul în mijlocul întreruperilor de curent în timpul iernii.

Pentru a fi bine pregătiţi să treacă iarna, operatorii de centre de date vor trebui să îşi completeze sistemele de alimentare obişnuite cu metode alternative, bazate pe tehnologii software inteligente şi pe o aprovizionare strategică cu energie.

O soluţie care se evidenţiază ca factor cheie al generării la faţa locului şi al diversificării energiei este cea a microreţelelor. În timp ce mulţi operatori se gândeau să investească în microreţele din motive de sustenabilitate, acum sunt foarte interesaţi de disponibilitatea acestora pe durate diferite. O microreţea oferă acces la mai multe surse de energie - reţeaua de utilităţi, energie stocată, generatoare, energie solară sau eoliană etc. - şi permite centrelor de date să funcţioneze independent de reţea în timpul întreruperilor şi în perioadele de criză, precum şi să reducă potenţialul emisiilor de carbon, datorită integrării regenerabile.

Pentru cei care nu doresc încă să investească într-o microreţea, există şi alte modalităţi de atenuare a riscului în această iarnă. Acordurile de achiziţie de energie (PPA), în care utilizatorii cumpără energie direct de la generatoare prin negocieri contractuale, sunt o altă opţiune.

Operatorii centrelor de date trebuie să ia în considerare - acum mai mult ca niciodată - integrarea tehnologiilor digitale, care oferă analize detaliate şi predictive asupra tuturor activelor, cu soluţii hibride de electricitate. Acest lucru va fi esenţial, nu numai pentru a avea întotdeauna cea mai eficientă opţiune din punct de vedere al costurilor şi din punct de vedere energetic în orice moment, ci şi pentru a-şi menţine strategia de sustenabilitate către obiectivele net zero.

Operatorii de centre de date vor trebui, de asemenea, să-şi suplimenteze sistemele obişnuite de alimentare cu utilităţi cu metode alternative, nu numai pentru a asigura alimentarea cu energie, ci şi pentru a fi mai sustenabile pe termen lung. Centrele de date nu ar trebui să uite că sunt responsabile pentru aproape 2,5% până la 3,7% din emisiile de GES, prin urmare trebuie să păstreze sustenabilitatea drept principalul lor obiectiv strategic pe termen lung.

În condiţii de instabilitate şi incertitudine în ceea ce priveşte puterea utilităţii, centrele de date vor avea nevoie de timpi de funcţionare de rezervă mai lungi şi trebuie să îşi completeze sistemele de alimentare normale cu metode alternative - cel puţin pe termen scurt - pentru a se autoalimenta în iarna care a început.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb