Transparency International: legea lobby-ului este inutilă

Ziarul BURSA #Companii #Legislatie / 15 august 2005

Transparency International - România şi Academia de Advocacy - Timişoara susţin că o lege a lobby-ului în ţara noastră este inutilă şi ignoră realităţile şi priorităţile autohtone. Cele două organizaţii s-au declarat ieri surprinse faţă de modul în care suporterii unei legi a lobby-ului doresc să soluţioneze suspiciunile privind influenţarea unor decizii publice de către grupuri de interese, prin legiferarea unor mijloace prin care astfel de grupuri "vor putea continua de fapt să captureze agenda publică în propriul avantaj".

Transparency International - România şi Academia de Advocacy atrag atenţia factorilor decizionali că o lege a lobby-ului este inoportună, venind în contradicţie cu legislaţia în vigoare. Mau mult decît atît, iniţierea unui proiect de lege a lobby-ului nu ar ţine cont de preconizata înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Integritate, proiect iniţiat de Ministerul Justiţiei.

Organizaţiile menţionate subliniază importanţa ca administraţia publică să respecte Legea transparenţei decizionale (52/2003), care garantează participarea în deplină transparenţă la procesul de adoptare a actelor normative a tuturor celor interesaţi."Dacă se doreşte cooptarea publicului sau a grupurilor de interese la influenţarea agendei publice, există toate condiţiile necesare prin aplicarea consecventă a legii 52/2003, astfel încît adoptarea unei legi a lobby-ului rămîne fără obiect", se arată în comunicatul citat.

Transparency International - România şi Academia de Advocacy precizează că în Europa activităţile de lobby preconizate, de tipul celor existente în sistemul politic american, sînt interzise şi asimilate fără echivoc traficului de influenţă. Această prevedere este cuprinsă în Convenţia penală europeană privind corupţia (Strasbourg, 1999), care a fost ratificată de Parlamentul României prin legea 27/2002.

Cele două organizaţii amintesc faptul că precedenta propunere de adoptare a unei legi a lobby-ului, dezbătută la sfîrşitul anului 2002 - începutul anului 2003, s-a lovit de puternica rezis-tenţă a societăţii civile.

Transparency International - România şi Academia de Advocacy consideră că Guvernul ris-că să cadă în capcana supra-reglementării unor relaţii contractuale de prestări servicii, deja reglementate prin Codul Civil, şi riscă să confere "grupurilor de interes economic" din legea 161/2003 o importanţă nemeritată.

Asociaţia Pro Democraţia a anunţat, în urmă cu cîteva zile, că va iniţia un nou proiect prin care va readuce în prim-planul dezbaterilor publice tema legii lobby-ului, considerînd că acest act normativ este "o necesitate de prea multe ori amînată".

În opinia Asociaţiei Pro Democraţia, un asemenea act normativ ar permite şi ar facilita participarea sectorului de afaceri la procesul legislativ şi la cel decizional la nivelul instituţiilor publice, într-o manieră transparentă, ar contribui la stoparea intervenţiilor în actul decizional ale unor cercuri de afaceri, atunci cînd acestea contravin interesului public.

Şi Uniunea Generală a Indus-triaşilor din România - UGIR-1903 consideră că România nu are nevoie de o legislaţie specială pentru lobby, deoarece Legea Patronatelor (356/2001) şi legislaţia care reglementează dialogul social asigură cadrul legal al comunicării dintre instituţiile statului şi mediul de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb