Transparency International Romania solicită retrimiterea Legii ANI către Parlament

C.P.
Politică / 13 mai 2010

Senatul României a adoptat, ieri, legea de modificare a cadrului normativ care reglementează controlul conflictelor de interese, incompatibilităţilor şi averilor demnitarilor şi funcţionarilor publici, fiind exprimat un singur vot împotriva şi o abţinere.

"Apreciem că noua lege, aşa cum a fost adoptată de Senat, vulnerabilizează cadrul instituţional de aplicare al unei politici coerente în materie de conflict de interese, incompatibilităţi şi control al averilor, şi este departe de a soluţiona problemele de constituţionalitate identificate de recenta decizie a Curţii", se arată într-un comunicat de presă al Transparency International, remis redacţiei.

Transparency International Romania (TI) solicită Preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge acest act normativ şi să retrimită legea către Parlament, pentru a permite parcurgerea unei proceduri legislative normale, de natură sa asigure dezbateri reale cu privire la fondul problemei.

De asemenea, în vederea întăririi mecanismului de control al conflictelor de interese, incompatibilităţilor şi averilor nejustificate, TI Romania solicită Parlamentului ca, în procesul de reanalizare a proiectului de lege, să asigure alinierea acestuia la principiile de politică publică referitoare la: instituirea în mod neechivoc a unui regim de drept public în materia condiţiilor de exercitare a funcţiilor şi demnităţilor publice, în condiţiile principiului proporţionalităţii; reglementarea în acest sens a unui regim contravenţional mai clar în privinţa regimului de declarare a averilor şi intereselor, precum şi a incompatibilităţilor concrete, care să interzică alte surse de venit decât salariul/indemnizaţia, în vederea realizării raportului de concordanţă cu prevederile art. 44 (9) din Constituţie; stabilirea unor prevederi exprese, concrete şi detaliate, care să garanteze că instituţia nu va (mai) derapa de la misiunea sa instituţională, în sensul încălcării drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor verificate.

Aceste principii au fost agreate de către reprezentanţii majorităţii formaţiunilor politice, precum şi de către cei ai Ministerului Justiţiei şi ai societăţii civile, în cadrul Dezbaterii "Politici publice pentru asigurarea continuităţii Agenţiei Naţionale de Integritate", organizată de TI Romania în data de 29 aprilie 2010, şi reprezintă elementele fundamentale pentru asigurarea unui cadru normativ coerent si viabil .

Transparency International Romania cheamă membrii Parlamentului la responsabilitate şi transparenţă în procesul normativ, pentru a evita adoptarea unor instrumente menite cenzurii constituţionale ulterioare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DACA CUNEVA MAI AVEA DUBII CU PRIVIRE LA CALITATILE MORALE ALE PARLAMENTARILOR ACUM ACESTEA S-AU RISIPIT: LEGEA ANI ERA O LEGE CARE A SUPARAT TOATE PARTIDELE PARLAMENTARE ( ea a fost adoptata sub presiune externa si la insistentele fostului ministru al justitiei Monica Macovei ), CARE AU ASTEPTAT UN MOMENT PRIELNIC PENTRU A O FACE INOFENSIVA, MOMENT CARE A VENIT ODATA CU DECIZIA CC !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb