Transportatorii rutieri cer "culoare verzi" pentru intrarea în Marea Britanie

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Companii / 22 decembrie 2020

Transportatorii rutieri cer "culoare verzi" pentru intrarea în Marea Britanie

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) susţine că decizia privind suspendarea circulaţiei mărfurilor către şi dinspre Marea Britanie, începând din 20 decembrie, pe ruta Dover-Calais - în condiţiile în care peste 10.000 de camioane călătoresc zilnic pe acest traseu în perioadele aglomerate, precum Crăciunul - contravine grav recomandărilor practice emise de Comisia Europeană la data de 23 martie 2020, privind înfiinţarea "culoarelor verzi" - puncte de trecere a frontierei pentru toate vehiculele de transport de marfă, unde verificările şi controalele medicale eventuale se efectuează în cel mult 15 minute.

Transportatorii arată că în 28 octombrie 2020 Comisia Europeană a propus extinderea "culoarelor verzi" şi în cazul transportului multimodal, precum transportul de mărfuri feroviar şi pe apă şi transportul aerian de mărfuri. Statele membre ar trebui să asigure libera circulaţie a mărfurilor fără întrerupere în cadrul pieţei unice.

"Culoarele verzi" sunt destinate tuturor vehiculelor care transportă orice tip de mărfuri, iar guvernele naţionale ar trebui să simplifice procedurile administrative pentru şoferii profesionişti, indiferent de naţionalitate, astfel încât să fie finalizate rapid formalităţile la punctele de trecere a frontierei.

De aceea, UNTRR solicită sprijinul Guvernuluipe lângă autorităţile europene şi britanice pentru deblocarea situaţiei actuale. "Dacă această măsură reprezintă un test pentru ieşirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2021, atunci este clar că trebuie îmbunătăţită toată infrastructura destinată şoferilor din transportul rutier de mărfuri - parcări, restaurante, facilităţi sanitare", arată transportatorii rutier de marfă din ţara noastră.

Menţionăm că din cauza apariţiei unei noi tulpini a virusului Sars-Cov 2 în Marea Britanie, Guvernul României a decis suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit din/către România, pentru toate aeroporturile din ţara noastră, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21.12.2020 ora 19:00. De asemenea, s-a decis că toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit vor trebui să se supună obligaţiei de sta 14 zile în carantină/izolare la o adresă declarată la intrarea în ţară.

În afară de România, statele care au mai impus restricţii persoanelor care vin din Regatul Unit sunt: Italia, Germania, Austria, Franţa, Irlanda, Olanda, Belgia, Grecia, Finlanda, Polonia, Danemarca, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Croaţia, Elveţia şi Turcia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb