Treisprezece copii cu sindrom hemolitic-uremic, internaţi la Spitalul "Marie Curie"

Ioana Dogaru
Miscellanea / 11 februarie 2016

Treisprezece copii cu sindrom hemolitic-uremic, internaţi la Spitalul "Marie Curie"

Actualizare 11:09 Dr. Mihaela Bălgrădean: "Starea copiilor cu sindrom hemolitic-uremic este ameliorată"

Starea copiilor internaţi la Spitalul "Marie Curie" cu sindrom hemolitic-uremic este ameliorată, a declarat joi Şeful secţiei de nefrologie, medicul Mihaela Bălgrădean, citat de Agerpres.

"Sunt în stadii diferite de boală, în funcţie şi de tratamentele de care au nevoie. Bineînţeles, cei care suportă acest tratament pe care noi îl numim dializă peritoneală ne aşteptăm ca evoluţia lor să fie progresiv bună, este ameliorată. Sunt mult mai bine faţă de cum au venit. (...) Este un tip de Escherichia coli, un tip extrem de agresiv de bacterie, prin faptul că atacă peretele vascular al organelor importante, începând cu rinichiul şi terminând cu sistemul nervos central, trecând bineînţeles la nivelul tubului digestiv, al ficatului, pancreasului, cordului sau plămânului. Este vorba de un tip de septicemie extrem de grav", a explicat medicul.

Mihaela Bălgrădean a spus însă că este greu să se confirme faptul că este vorba de această bacterie, având în vedere că nu există nişte analize de laborator care să ateste acest lucru.

"Este greu să confirmăm, mai ales că nu avem nişte date de laborator care să susţină acest lucru, pentru că aşa este un diagnostic corect. Având în vedere că boala a debutat de mai multe zile, viaţa acestei bacterii în organismul unui om este relativ scurtă şi, în momentul în care s-au declanşat semnele bolii, este greu să mai surprindem bacteria ca atare. Se încearcă nişte testări serologice, pentru a pune şi diagnostic etiologic. Important este să cunoşti boala pentru a putea să o tratezi în consecinţă. Îngrijim copii cu sindrom hemolitic-uremic de peste 10 ani", a explicat medicul.

(I.D.)

----

Actualizare 10:30 Încă 13 copii internaţi în cursul nopţii la spitalele din judeţul Argeş

Alţi 13 copii au fost internaţi în cursul nopţii de miercuri spre joi în spitalele din Argeş, fiind confirmate patru cazuri de rotavirus şi patru de boală diareică acută, potrivit unei informări transmise joi de Instituţia Prefectului.

În 12 cazuri, copiii au fost preluaţi în urma unor apeluri la 112, iar un caz s-a prezentat direct la spital, transmite Agerpres. Cei patru copii diagnosticaţi cu rotavirus au fost internaţi la Secţia de boli contagioase a Spitalului Judeţean Argeş, ceilalţi patru diagnosticaţi cu boală diareică acută la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, iar cinci copii internaţi la Spitalul de Pediatrie Piteşti sunt în investigaţii, precizează sursa citată.

Alţi 14 copii din Argeş internaţi în spitalele din Bucureşti prezintă boală diareică acută (12 cazuri) şi infecţie cu rotavirus (două cazuri), relatează Agerpres.

"În perioada 10 februarie 2016, ora 18,00 - 11 februarie 2016, ora 8,00, nu au mai fost efectuate transferuri de pacienţi-copii în spitalele din Capitală. Ultimul transfer a fost efectuat pe 10 februarie 2016, ora 17,45, la Spitalul Matei Balş (rotavirus, solicitare transfer la cererea părintelui)", se mai precizează în comunicarea Instituţiei Prefectului.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş le-a cerut miercuri medicilor de familie din judeţ să-i consulte pe toţi pacienţii cu vârsta sub doi ani, în contextul în care 12 copii au fost internaţi în ultimele zile cu o infecţie a cărei cauză nu a fost încă stabilită cu exactitate, potrivit sursei citate.

Potrivit directorului DSP Argeş, medicul Sorina Honţaru, decizia a fost luată în urma unei şedinţe a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocată de prefectul Mihail Oprescu.

"S-a luat decizia ca medicii de familie să consulte copiii şi la primele semne de boală, dacă medicul nu a ajuns să-i consulte la domiciliu, să se prezinte la medicul de familie sau la medicul specialist, ca să descoperim boala cât mai repede", a anunţat şefa DSP Argeş, care a precizat că în judeţ sunt aproximativ şase mii de copii cu vârsta sub doi ani.

Conform datelor DSP Argeş, până la acel moment se înregistraseră în judeţ 12 cazuri de îmbolnăviri, în localităţi aflate la mare distanţă unele de altele. Este vorba despre municipiile Piteşti şi Câmpulung Muscel, oraşele Topoloveni şi Ştefăneşti şi comunele Ţiţeşti, Negraşi, Mărăcineni şi Poiana Lacului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a deschis, miercuri, un dosar de cercetare penală în cazul morţii unei fetiţe în vârstă de un an din oraşul Topoloveni, diagnosticată cu sindrom hemolitic uremic, informează Agerpres.

Procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, au anunţat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Copilul a murit săptămâna trecută la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Bucureşti, unde fusese transportat în stare gravă şi diagnosticată cu sindrom hemolitic uremic, aminteşte Agerpres.

(I.D.)

----

Treisprezece copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt internaţi la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, cei mai mulţi dintre aceştia fiind aduşi din judeţul Argeş, au declarat miercuri pentru Agerpres reprezentanţi ai unităţii medicale.

Potrivit acestora, copiii cu acest diagnostic au vârste cuprinse între câteva luni şi trei ani şi două luni.

Trei dintre copii sunt dializaţi în permanenţă din cauză că au insuficienţă renală, transmite Agerpres.

Ministerul Sănătăţii investighează cauzele posibile de îmbolnăvire a copiilor din judeţul Argeş, precizează sursa citată.

"În ultimele 24 de ore, MS a fost informat despre înregistrarea unor cazuri de îmbolnăvire la copii din judeţul Argeş care au fost transferaţi de urgenţă la unităţi medicale din Bucureşti cu suspiciune de sindrom hemolitic-uremic. Din datele preliminare s-a confirmat infecţie cu E. coli doar la unul dintre cazuri, la un copil cu vârsta sub un an transferat în stare gravă la Spitalul 'Marie Curie' şi care a decedat ulterior. Toţi ceilalţi copii se găsesc sub îngrijire medicală atentă, fiind aplicate procedurile necesare susţinerii funcţiilor vitale", susţin reprezentanţii MS.

Potrivit sursei citate, măsurile luate de autorităţile de sănătate publică constau în verificarea posibilelor cauze comune de apariţie a acestor îmbolnăviri, verificarea condiţiilor de spitalizare în unităţile unde aceşti copii sunt îngrijiţi şi asigurarea tuturor resurselor necesare diagnosticului şi terapiei acestora.

"În perioada imediat următoare, MS va comunica rezultatele anchetei epidemiologice desfăşurate de autorităţile de sănătate publică din judeţul Argeş şi municipiul Bucureşti şi va dispune măsurile care se impun în urma analizei raportului şi recomandărilor, împreună cu Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică - INSP", precizează MS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb