Preşedintele Donald trump a confirmat astăzi, într-o conferinţă de presă în grădina casei Albe, că decretează "urgenţa naţională" cu scopul de a debloca finanţări suplimentare în vederea construirii zidului său la frontiera cu Mexicul, relatează Reuters.
Democraţii văd în această iniţiativă un abuz al puterilor prezidenţiale şi s-au declarat pregătiţi să o conteste în justiţie.
Aleşi republicani şi-au exprimat, la rândul lor, nemulţumirea.
"Nicio criză nu justifică să încălcăm Constituţia", a scris pe Twitter Marco Rubio.
În decembrie şi ianuarie, înfruntarea între Trump - care cerea 5,7 miliarde de dolari pentru proiectul său de ridicare a unui zid la frontiera cu Mexicul - şi democraţi - în prezent majoritari în camera Reprezentanţilor, care refuză alocarea acestor fonduri - a condus la închiderea parţială a administraţiilor federale timp de 35 de zile, un "shutdown" record în istoria ţării.
Un compromis între cele două tabere - adoptat joi în Congres - propune deblocarea sumei de 1,37 de miliarde de dolari în vederea finanţării construirii a 88,5 kilometri de "noi bariere fizice" la frontieră.
Potrivit unei surse apropiate dosarului, Casa Albă a identificat suma de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, deja alocată, care poate fi reorientată către proiectul lui Trump în cadrul acestei "urgenţe naţionale".