Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv prin care reduce fondurile federale destinate finanţării sau promovării avorturilor elective, informează EFE.
Într-un mesaj transmis cu această ocazie, Trump a reamintit că, timp de aproape 50 de ani, Congresul a aprobat legi anuale care interzic utilizarea fondurilor federale pentru întreruperea voluntară a sarcinii. El a subliniat că, sub Administraţia lui Joe Biden, acest principiu nu a fost respectat şi a anunţat că va pune capăt "utilizării forţate a banilor contribuabililor pentru a finanţa sau promova avortul electiv".
Ordinul semnat de Trump revocă două ordine executive adoptate de fostul preşedinte Biden. Primul dintre acestea datează din iulie 2022, când Curtea Supremă a SUA a revocat protecţia federală a avortului, lăsând deciziile în acest domeniu în mâinile statelor. În urma acestei decizii, avortul a devenit ilegal sau sever restricţionat în 23 din cele 50 de state din SUA, fără excepţii pentru cazurile de viol sau incest, potrivit Centrului pentru Drepturile Reproductive (CRR).
Ordinul executiv al lui Biden se referea la protecţia furnizării serviciilor de sănătate şi accesul la servicii esenţiale de sănătate a reproducerii, inclusiv avortul. Al doilea decret al său, din august 2022, avea scopul de a proteja aceste drepturi.
În cadrul noii măsuri, Casa Albă a anunţat că directorul Biroului de Management şi Buget va emite linii directoare pentru implementarea noilor politici în agenţiile executive, scrie EFE.
Decizia a fost anunţată chiar în ziua în care s-a desfăşurat Marşul pentru viaţă la Washington, un eveniment împotriva avortului. Într-un mesaj video, Trump le-a promis activiştilor pro-viaţă că, dacă va câştiga un al doilea mandat, va continua să apere "familia şi drepturile celor nenăscuţi" şi să îi protejeze "de atacurile stângii radicale asupra bisericilor".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2025, 19:34)
Avortul ar trebui permis doar in cazul pedofiliei, incestului, violului si bolilor. In rest, avortul e crima.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2025, 20:45)
Malformațiile congenitale?