Tuborg România anunţă o schimbare strategică în managementul organizaţiei, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcţia de CEO, şi numirea lui Tzafrir Granat în calitate de Board Member & Transformation Leader în cadrul CBC International, începând din luna mai. În contextul dinamic şi provocator al unei pieţe a băuturilor aflată în contracţie şi continuă transformare, compania vizează atât atingerea obiectivelor sale actuale de business, cât şi gestionarea schimbărilor strategice necesare în evoluţia şi succesul său pe termen lung, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, după succesul înregistrat în timpul celor patru ani de mandat, Tzafrir Granat predă ştafeta în conducerea organizaţiei şi îşi asumă o nouă provocare în cadrul CBC International, cu atribuţii cheie în identificarea şi implementarea iniţiativelor de transformare strategică.
Tzafrir Granat predă poziţia de CEO către Yoav Bar, care se alătură echipei Tuborg România după ce a îndeplinit cu succes rolul de CEO al Muller Dairy România, unde, în ultimii trei ani, a condus operaţiunile companiei pe pieţele din România, Bulgaria şi Moldova.
În ultimii 18 ani, Yoav Bar a avut un rol determinant în cadrul CBC International, acţionarul majoritar al Tuborg România şi Muller Dairy România, şi vine la Tuborg România pentru a superviza realizarea viitoarelor obiective ale portofoliului de mărci ale companiei.