TUDOR CHIRILĂ ATACĂ CJ SATU MARE: "Mă revoltă mai ales faptul că s-au folosit de imaginea mea fără acordul meu"

Adina Lateş
Miscellanea / 8 decembrie 2015

Pro TV şi Tudor Chirilă au cerut ieri Consiliul Judeţean Satu Mare să retragă toate materialele de susţinere a Tincuţei Fernea, concurentă la Vocea României, în care se folosesc imaginea şi logo-ul emisiunii. Într-o postare pe blogul personal, Tudor Chirilă îl acuză pe Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, că politizează emisiunea.

Mai jos, redăm în întregime ce a scris pe blogul său:

"Doar vocea contează? (o declaraţie necesară)

Vocea României este, din punctul meu de vedere, cel mai curat program de divertisment de pe TV la ora actuală. A fost şi motivul pentru care am acceptat să fac parte din proiect. Ştiu că există tot felul de controverse şi speculaţii cu privire la unele dintre deciziile noastre ca antrenori, dar, am mai spus-o, îmi asum absolut fiecare declaraţie a mea apărută pe post, fiecare decizie - fie că e vorba de alegerea pieselor, de concurenţii la care m-am întors la audiţiile pe nevăzute sau pe care i-am ales la dueluri. Nu am primit niciodată în cască altfel de indicaţii decât legate de cursul emisiunii (cât timp am la dispoziţie să vorbesc, cât durează o pauză etc).

Formatul emisiunii presupune că în etapele live atât antrenorul, cât şi publicul au dreptul de a alege câte un concurent care să-şi continue parcursul în concurs. Poate nu v-au mulţumit întodeauna deciziile mele, dar eu mi-am ghidat mereu alegerile după un criteriu simplu: trece mai departe cel care cântă cel mai bine în seara concursului. E un principiu dur pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat ca unii concurenţi să fie excelenţi la repetiţii, dar să o dea în bară în momentul competiţiei. Dar nici la Jocurile Olimpice nu interesează pe nimeni cât de bun ai fost tu la antrenamente, contează doar prestaţia din concurs.

Pe de altă parte, sunt conştient că publicul are câteodată şi alte criterii în momentul în care îşi acordă votul. Un zâmbet plăcut, interpretarea unui cântec drag, un concurent pe care îl simpatizau dintr-o etapă anterioară pot fi generatoare de voturi uneori. În plus, fiecare concurent încearcă pe cât posibil să se promoveze pe Facebook sau prin alte mijloace în aşa fel încât să-şi convingă susţinătorii să-l voteze.

Pentru că se doreşte ca toţi concurenţii să aibă condiţii egale, emisiunea are nişte reguli clare prin care se interzic anumite lucruri. De exemplu, concurenţii nu au voie să participe la alte emisiuni de televiziune pe perioada show-ului, nici măcar locale.

În weekend-ul care a trecut am primit mai multe mesaje legate de susţinerea primită de una dintre concurentele din echipa mea, Tincuţa Fernea, de la Consiliul Judeţean Satu Mare. Am primit poze cu panouri outdoor de prin oraş, link-uri cu articole de presă, capturi de pe site-ul CJ Satu Mare etc. Se pare că preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare a susţinut chiar şi o conferinţă de presă în care anunţa susţinerea Tincuţei din partea instituţiei. S-au printat afişe şi flyere cu grafica preluată de pe pagina de Facebook Vocea României pe care Consiliul Judeţean Satu Mare şi-a pus propria siglă. O parte din materialele promoţionale foloseau inclusiv fotografia mea şi a lui Marius Moga (cei doi antrenori care ne-am întors la Tincuţa la audiţiile pe nevăzute) şi logo-ul Vocea României fără acordul deţinătorilor drepturilor. În acest sens Pro TV va transmite o notificare Consiliului Judeţean Satu Mare prin care le vor cere să îndepărteze imediat materialele în cauză şi să nu continue folosirea logo-urilor şi imaginilor menţionate.

Din punct de vedere al regulamentului concursului nu există argumente că Tincuţa Fernea ar fi încălcat regulile emisiunii. Suportul acordat de un consiliu judeţean, consiliu local, organizaţie non-guvernamentală, societate comercială sau orice altă terţă parte, publică sau privată, unui concurent la Vocea României nu încalcă regulile acestei emisiuni. Modul în care acest suport este acordat este la alegerea terţei părţi, iar acest lucru este valabil şi în cazul de faţă.

Din punctul meu de vedere, implicarea unei instituţii publice într-un astfel de concurs de divertisment înseamnă un sprijin nejustificat pentru un concurent şi nu mai are nicio legătură cu ceea ce se întamplă pe scenă. În plus, este un gest de imixtiune politică, pentru că ştim cine sunt reprezentanţii consiliilor judeţene şi cum au fost aleşi. Mă revoltă mai ales faptul că s-au folosit de imaginea mea fără acordul meu. În plus, presupun că un astfel de sprijin acordat de un Consiliu Judeţean se face din banii contribuabililor şi mă întreb dacă este de interes public. Pe de altă parte câţi posibili tineri artişti sunt sprijiniţi în mod real de Consliliul Judeţean Satu-Mare? Şi în baza căror criterii se selectează artiştii care merită să fie sprijiniţi?

Sunt absolut convins că printre cei care au votat-o pe Tincuţa sunt mulţi telespectatori cărora pur şi simplu le-a plăcut interpretarea ei şi nu e nimic de judecat aici. Sau poate toate voturile primite de Tincuţa în cele două ediţii au fost acordate din simpatie şi pentru cum a cântat, independent de promovarea venită de la Consiliul Judeţean. Nici nu contează. Eu vorbesc despre un principiu. Gestul Consiliului Judeţean Satu Mare creează un cadru inechitabil având în vedere că ceilalţi concurenţi nu s-au bucurat de sprijinul autorităţilor locale. Aş vrea să mai precizez că nu ştiu dacă în ediţiile trecute sau în sezonul trecut alţi concurenţi au avut parte de un astfel de sprijin, nu a ajuns în atenţia mea.

Vocea României este un concurs. Niciodată nu va fi posibil să fie toată lumea mulţumită. Câştigarea trofeului de către Tiberiu Albu anul trecut a fost poate cel mai bine primit rezultat posibil. S-a bucurat de o susţinere extraordinară din partea publicului şi asta s-a vazut şi s-a simţit atât în voturi, cât şi în reacţiile din online.

Dar chiar şi atunci au fost telespectatori care au votat cu alţi concurenţi, care aveau alţi favoriţi, ceea ce e absolut firesc. Mi-aş dori mult ca publicul de acasă să nu uite că motto-ul emisiunii este DOAR VOCEA CONTEAZĂ şi să încerce să facă abstracţie de culoarea sau de oraşul de rezidenţă al concurenţilor, de naţionalitatea sau de trecutul lor artistic. Doar vocea contează.

P.S.

Într-o notă mai personală şi sinceră mărturisesc că sunt încă revoltat de cele întâmplate. Cu toate astea, pentru că îmi doresc să fiu un profesionist şi mai ales pentru că nu vreau să devin autorul unei noi discriminări am să continui să o antrenez pe Tincuţa Fernea la Vocea României încercând să-i aleg cele mai potrivite piese şi să-i acord cele mai bune sfaturi împreună cu antrenorul de voce, doamna Gabriela Duţescu."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb