TURCIA Bilanţul tentativei de lovitură de stat a ajuns la 290 de morţi

Laura Boico
Internaţional / 18 iulie 2016

Un grup de militari pucişti, predându-se (Sursa foto: captură Youtube)

Un grup de militari pucişti, predându-se (Sursa foto: captură Youtube)

Actualizare 21:51 Erdogan spune că va aproba orice decizie a parlamentului privind pedeapsa capitală

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a anunţat în această seară, la postul de televiziune CNN Turk, că orice decizie cu privire la pedeapsa capitală va trebui să fie adoptată de parlament şi că el va aproba respectiva decizie, informează agenţia Reuters.

(S.A.)

----------

Actualizare 19:50 Generalul Akin Ozturk a recunoscut că a coordonat complotul din Turcia

Generalul Akin Ozturk, fost comandant al Forţelor Aeriene turce, a recunoscut că a coordonat tentativa de lovitură de stat din Turcia, susţin autorităţile turce, conform agenţiei Anadolu, citată de BBC News.

Generalul Akin Ozturk a fost citat afirmând în faţa anchetatorilor că a acţionat "cu intenţia de a organiza o lovitură de stat".

Imagini publicate de agenţia Anadolu arată că generalul Akin Ozturk are răni în zona feţei şi a pieptului.

Akin Ozturk a negat anterior orice implicare în tentativa de lovitură de stat explicând că a încercat să o blocheze.

(G.F.)

--------

Actualizare 18:17 Percheziţii la baza militară aeriană de la Incirlik, folosită de SUA

Autorităţile turce au început astăzi percheziţii la baza aeriană Incirlik, folosită şi de armata SUA.

Autorităţile de la Ankara au suspiciuni că baza a fost folosită de pucişti pentru a-şi realimenta avioanele cu care au bombardat diferite obiective, inclusiv Parlamentul, transmit agenţiile AFP şi EFE.

Activitatea de aici a fost suspendată în week-end şi alimentarea cu electricitate, oprită. Autorităţile de la Washington anunţau astăzi că activitatea a fost reluată.

(S.A.)

----------

Actualizare 17:21 Turcia suspendă concediul anual pentru peste 3 milioane de funcţionari publici

Premierul turc Binali Yildirim a decis suspendarea concediului anual pentru mai mult de 3 milioane de funcţionari publici din întreaga Turcie până la dispoziţii ulterioare, transmite Reuters, care citează un ordin al guvernului de la Ankara.

Ordinul, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Turce, survine pe fondul altor decizii referitoare la judecători, poliţişti şi membri ai armatei, în urma tentativei de lovitură de stat produse vineri noapte în Turcia.

Funcţionarii publici aflaţi deja în concediu vor trebui să revină la serviciu cât mai rapid posibil, se menţionează în documentul citat.

(M.I.)

-------

Actualizare 17:14 Wikileaks va publica peste 100.000 documente cu privire la structura de putere a Turciei

Wikileaks a anunţat astăzi că a planificat să publice documente cu privire la structura puterii politice din Turcia, după tentativa eşuată de lovitură de stat din week-end, informează Reuters.

"Pregatiţi-vă pentru luptă, deoarece vom lansa peste 100.000 documente cu privire la structura puterii politice din Turcia", a postat Wikileaks pe Twitter.

(S.A.)

---------

Actualizare 16:50 Viceprimarul unui district din Istanbul a fost împuşcat în cap

Viceprimarul districtului Sisli din Istanbul a fost împuşcat în cap, astăzi, de un atacator neidentificat şi se află la spital în stare critică, a anunţat postul NTV citat de agenţia Reuters.

Deocamdată nu este clar dacă acest atac are vreo legătură cu tentativa de lovitură de stat eşuată de vineri seară, în urma căreia peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa Deşi autorităţile asigură că au situaţia sub control, tensiunea persistă în Turcia.

Potrivit postului NTV, atacatorul a pătruns în biroul viceprimarului Cemil Candas, iar apoi au fost auzite focuri de armă.

Districtul Sisli este cel mai prosper din Istanbul şi se află sub conducerea Partidului Republican al Poporului (CHP), formaţiune aflată în opoziţie.

(G.F.)

-----

Actualizare 16:10 Surse: Militarii turci care au fugit în Grecia vor fi judecaţi joi

Cei opt militari turci care au fugit cu elicopterul după puciul eşuat din Turcia vor fi judecaţi, joi, în procedură de urgenţă pentru intrare ilegală în Grecia şi încălcare a spaţiului său aerian, au declarat, astăzi, surse judiciare citate de AFP.

Acuzaţii, doi comandanţi, patru căpitani şi doi sergenţi, au obţinut un termen de trei zile până la procesul lor când au compărut luni în faţa unui tribunal din Alexandroupolis.

Potrivit avocatului lor, Ilia Marinaki, ei vor cere azil în Grecia, deoarece insistă asupra faptului că nu au luat parte la tentativa de puci eşuată şi că au fugit în Grecia vecină când poliţiştii au început să tragă asupra lor.

(G.F.)

------

Actualizare 16:03 MAE: Situaţia de securitate din Turcia se menţine instabilă

Situaţia de securitate din Turcia se menţine instabilă, mai ales în zona oraşelor Ankara şi Istanbul, informează o alertă de călătorie emisă, astăzi, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE reiterează avertismentul adresat cetăţenilor români aflaţi sau care se deplasează în această ţară de a rămâne extrem de precauţi şi vigilenţi, evitând implicarea în orice manifestaţii sau alte evenimente publice care ar putea degenera în violenţe.

"Este necesară informarea permanentă asupra evoluţiei interne din acest stat şi verificarea disponibilităţii mijloacelor de transport înspre sau dinspre Turcia", precizează instituţia.

(M.I.)

------

Actualizare 15:40 Parlamentul turc a fost evacuat

Parlamentul turc a fost evacuat ca urmare a unor informaţii care au circulat printre membrii legislativului, transmite Digi24.

Aceste informaţii susţineau că un atac asupra instituţiei din Ankara este iminent. Forţele de ordine au evacuat toţi oamenii aflaţi în clădire în acel moment şi au blocat intrările şi ieşirile din clădire, potrivit sursei citate.

(M.I.)

------

Actualizare 14:55 Opoziţia prokurdă se opune reintroducerii pedepsei cu moartea în Turcia

Partidul Democratic al Popoarelor din Turcia (HDP, prokurd) nu va susţine nicio propunere privind reintroducerea pedepsei cu moartea ca urmare a unei tentative de puci eşuate, a declarat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Ayhan Bilgen, pentru agenţia Reuters.

''Nu vom susţine o astfel de propunere'', a declarat Bilgen, adăugând că, în orice caz, noile legi nu pot fi aplicate retroactiv şi că ţine de responsabilitatea politicienilor de a comunica acest lucru poporului.

Adresându-se mulţimii de susţinători care făceau apel la pedeapsa cu moartea pentru pucişti duminică, preşedintele Recep Erdogan, a afirmat că astfel de cereri nu trebuie ignorate.

(G.F.)

--------

Actualizare 14:40 Epurările continuă: 77 de guvernatori din Turcia au fost destituiţi

Ministerul turc de Interne a suspendat din funcţie, în urma loviturii eşuate de stat, 30 de guvernatori de provincii şi 47 de guvernatori de districte, anunţă cotidianul Hurryiet.

În paralel, autorităţile turce au anunţat că au reţinut în total 103 generali şi amirali.

Vă reamintim că peste 7800 de poliţişti au fost destituiţi noaptea trecută de autorităţile loiale preşedintelui Erdogan.

(S.A.)

----------

Actualizare 14:35 Detalii din culisele puciului eşuat din Turcia: Erdogan, salvat de telefonul Comandantului Armatei Întâi

Momentul crucial care a decis soarta loviturii de stat din Turcia a fost cu puţin înainte ca preşedintele Erdogan să plece din localitatea Marmaris, din sud-vestul ţării, scrie Hurriet.

Comandantul Armatei Întâi, generalul Umit Dundar a sunat şi i-a spus: "Domnule preşedinte, sunteţi preşedintele legitim. Vă sunt loial. Nu vă duceţi la Ankara, veniţi la Istanbul. Vă voi asigura securitatea", potrivit publicaţiei turce, citată de Hotnews.

Armata Întâi are în responsabilitate frontierele cu Grecia şi Bulgaria, inclusiv strâmtorile Bosfor şi Dardanele şi, printre altele, este responsabilă de regiunea Istanbul. Este formată din patru corpuri de armată.

Generalul Dundar i-a cerut lui Erdogan să acţioneze rapid.

La 62 de minute după ce preşedintele turc plecase, conspiratorii au făcut raidul în hotelul părăsit de preşedintele turc, ceea ce le-a dat planurile peste cap.

Şeful de stat major turc, generalul Hulusi Akar a fost ţinut sub ameninţarea armei şi i s-a ordonat de către secretarul său să semneze declaraţia de lovitură de stat, în condiţiile în care toţi comandanţii de forţe militare fuseseră luaţi ostatici de către secretari, adjuncţi şi gărzi în noaptea puciului, spun surse citate de Hurriet.

Detaliile despre evenimentele din seara de 15 iulie au început să apară, surse din domeniul securităţii dezvăluind modul cum comandanţii de forţe au fost ţinuţi ostatici de militari pro-lovitură de stat, care s-au dovedit a fi adjuncţi apropiaţi şi secretari ai militarilor de rang înalt.

Potrivit surselor, secretarul lui Akar, generalul-maior Mehmet Disli, împreună cu adjutanţii şi secretarii care erau de partea puciului, i-au ordonat lui Akar să semneze declaraţia şi să o citească pentru poporul turc.

În faţa refuzului ferm al lui Akar, Disli l-a ameninţat cu arma şi a încercat să-l forţeze să-l asculte strângându-i o curea în jurul gâtului.

De asemenea, sursele spun că adjunctul şefului statului major general, Yasar Guler, şeful de armată generalul Salih Zeki Colak şi comandantul forţelor aeriene, generalul Abidin Unal, care era la o nuntă, ar fi fost luaţi ostatici de adjuncţii şi gărzile lor.

(M.I.)

----------

Actualizare 14:20 7.800 de poliţişti au fost destituiţi

Peste 7.800 de poliţişti au fost destituiţi noaptea trecută de autorităţi, au fost dezarmaţi şi daţi afară din Poliţie în ceea ce pare o continuare a operaţiunilor de epurare decise de preşedintele Recep Erdogan, potrivit Digi24.ro.

Cei mai mulţi dintre poliţişti provin din Istanbul şi Ankara. Acţiunile conducerii turce îngrijorează Bruxelles-ul.

Niciunul dintre ofiţeri nu a fost reţinut deocamdată.

Decizia vine pe fondul tentativei de lovitură de stat din Turcia, organizată de elemente din armată.

Este pentru prima dată când poliţia turcă, ce era considerată loială preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi care l-a ajutat să înăbuşe puciul, este vizată de suspiciuni.

Anterior, autorităţile din Istanbul au decretat din nou stare de urgenţă şi au desfăşurat 1.800 de agenţi ai forţelor speciale de poliţie.

Susţinătorii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan s-au adunat din nou azi-noapte în pieţe, la aeroportul din Istanbul şi în faţa palatului prezidenţial, ascultându-i îndemnul de a rămâne în stradă.

Recep Erdogan cere acum introducerea cât mai rapidă a pedepsei cu moartea.

"Nu mai putem amâna mult această decizie. Cei care au organizat lovitura împotriva statului trebuie să plătească pentru asta", a spus el.

Vorbele preşedintelui au fost întărite de premierul Turciei.

"Misiunea noastră nu s-a terminat. Vom executa rapid o operaţiune de curăţare. Nimeni nu se poate opune dorinţei poporului. Îi vom pedepsi aşa cum trebuie pe membrii juntei", a spus Binali Yildirim, premierul Turciei.

(L.B.)

----------

Bilanţul victimelor tentativei de lovitură de stat eşuată din Turcia a ajuns la 290 de morţi, a anunţat ieri după-amiază Ministerul turc de Externe, în timp ce schimburi de focuri au avut loc la o bază aeriană din centrul ţării, iar în apropierea aeroportului Sabiha Gokcen din Istanbul armata a tras focuri de avertisment pentru a determina un grup de presupuşi pucişti să se predea, relatează agenţia Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb