Turism şi natură - Grecia aşteaptă o vară "incendiară"

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Turism / 3 iulie

Turism şi natură - Grecia aşteaptă o vară "incendiară"

English Version

Destinaţia de vacanţă preferată a multor europeni, Grecia nu a scăpat nici în acest an de blestemul incendiilor. În ciuda măsurilor încă există probleme. Incendiile de pădure violente care au izbucnit duminică în suburbiile Atenei "sunt ţinute sub control", a declarat Vassilis Vathrakoyannis, purtător de cuvânt al pompierilor, în timp ce autorităţile elene se tem de o vară dificilă. "Nu mai există front activ, incendiile au fost izolate de pompieri susţinuţi duminică de bombardiere cu apă şi elicoptere, care au luptat în condiţii foarte periculoase", a explicat el. Alimentate de vântul puternic de 70 km/h şi secetă, două incendii au izbucnit duminică la prânz în Keratea, o staţiune balneară la est de capitală, şi Stamata, o suburbie împădurită la poalele Muntelui Penteli, în nordul Atenei. Autorităţile au efectuat evacuări şi un bărbat de 45 de ani a murit în urma unui stop cardiac în timp ce încerca să fugă de flăcări în Stamata, unde unele case au suferit pagube materiale importante. Un punct fierbinte turistic, Grecia este afectată de incendii în fiecare vară. Dar situaţia ar urma să fie şi mai tensionată în acest an, după cea mai blândă iarnă înregistrată şi cel mai timpuriu val de caniculă, temperaturile crescând la nivel local la 44°C la începutul lunii iunie.

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a declarat în cadrul unei reuniuni a cabinetului său că ţara sa "a intrat acum în inima sezonului incendiilor" şi le-a cerut concetăţenilor să contribuie la "prevenirea" acestor incendii devastatoare. "Lupta împotriva incendiilor va continua" şi "cu siguranţă nu va fi câştigată fără ajutorul cetăţenilor, în special în domeniul prevenirii", a subliniat el. Luna iunie a acestui an "este caracterizată ca fiind cea mai caldă din 2010 (...), cu valori medii lunare de până la 4,8 grade Celsius deasupra nivelului normal pentru sezon", a spus premierul pe site-ul său. Autorităţile elene au avertizat săptămâna trecută cu privire la "riscul foarte mare" de incendii forestiere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb