Funcţia de verificare facială a şoferilor este introdusă de Uber în Uniunea Europeană, ca urmare a refuzului Londrei să îi prelungească licenţa de operare, potrivit site-ului start-up.ro.
Funcţia poartă numele de Real Time ID Check şi se prezintă ca posibilitate a aplicaţiei care obligă şoferii şi curierii parteneri să realizeze un selfie care să confirme că fotografia efectuată se potriveşte celei din contul Uber, potrivit sursei citate.
Nicoleta Schroeder, managerul general al Uber România consideră că verificarea facială în timp real este necesară pentru utilizarea serviciului Uber în siguranţă. Aceasta a afirmat: "Cu ajutorul acesteia putem combate acte de fraudă, utilizarea necorespunzătoare a conturilor şi putem menţine o platformă mai sigură pentru toţi utilizatorii noştri, asigurându-ne că şoferii şi curierii parteneri sunt întocmai persoanele înregistrate", relatează sursa menţionată.
În cazul în care poza realizată şi cea asociată contului Uber sunt diferite, contul va fi blocat până la investigarea situaţiei, afirmă reprezentanţii Uber, care conform sursei, spun că şoferii şi curierii vor putea alege între verificarea automatizată (care foloseşte verificarea facială) sau manuală (din partea unui angajat Uber).
La începutul acestui an, Uber a lansat şi aplicaţia "Check Your Ride", care îndeamnă călătorii să verifice dacă şoferul prezentat în aplicaţie este cel care desfăşoară călătoria, informează site-ul ziare.com.