UCRAINA: Petro Poroşenko citat ca martor într-o anchetă cu privire la abuzuri de putere în mandatul său

B.D.
Internaţional / 18 noiembrie 2019

Petro Poroşenko (sursă foto: Twitter)

Petro Poroşenko (sursă foto: Twitter)

Numele fostului preşedinte ucrainean apare într-o anchetă penală cu privire la abuzuri de putere în timpul mandatului său, au anunţat luni autorităţile - o premieră de la plecarea lui Petro Poroşenko de la preşedinţie, în primăvară, relatează AFP.

Petro Poroşenko ar fi putut să încerce "să influenţeze ilegal" formarea Înaltului Consiliu al Justiţiei, o instanţă care participă la numirea judecătorilor, a anunţat Biroul ucrainean de Anchetă (DBR), un orgaism însărcinat cu investigaţii penale vizând oficiali de stat de rang înalt, care a tramsmis dosarul parchetului.

"Statutul său este de martor", a declarat pentru AFP serviciul de presă al DBR, însă în cazul în care actualele suspiciuni sunt confirmate de Parchetul General, fostului preşedinte i-ar putea fi ridicată imunitatea parlamentară şi ar putea fi lansate proceduri judiciare împotriva sa.

Infracţiunile penale evocate de către DBR au fost catalogate drept "apeluri la răsturnarea puterii" şi "abuzuri de putere" şi sunt pasibile de o pedeapsă de şase ani de închisoare.

Serviciul de presă al lui Petro Poroşenko, un prooccidental fervent, a denunţat acest anunţ de luni drept un atac "comanditat" de Rusia.

Cu puţin înainte de alegerea lui Poroşenko preşedinte, Moscova anexa Peninsula ucraineană Crimeea, iar un război izbucnea cu separatişti proruşi în estul Ucrainei.

Şef al statului ucrainean din 2014 în 2019, Poroşenko a fost înfrânt în alegerile prezidenţiale, în aprilie, de către Volosimir Zelenski, la acea vreme un actor de comedie, în vârstă de 41 de ani, fără experienţă politică şi care promitea să eradice corupţia.

Petro Poroşenko, un om de afaceri foarte bogat, este citat deja în aproximativ zece anchete penale cu privire la o presupusă fraudă fiscală, însă niciunul dintre aceste dosare nu a ajuns la Parchetul General.

Aceste anchete au fost lansate în mod automat, în urma unor denunţuri depuse de către un adversar politic, considerat un apropiat al Moscovei, Andriï Portnov.

Portnov este un prieten al lui Andriï Bodgan, actualul şef al administraţiei prezidenţiale

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb