Curtea de Conturi nu s-a sesizat în privinţa articolelor din presă referitoare la suspiciunile legate de cheltuielile de la Ministerul Turismului, a declarat ieri ministrul Elena Udrea, la sala grupului PD-L din Camera Deputaţilor.
Udrea a precizat că a trimis Curţii de Conturi o solicitare privind un eventual control la MT, însă singurul răspuns primit a fost că ministerul nu se află în planul de control al instituţiei, în acest an.
Elena Udrea a precizat: "La solicitarea făcută la Curtea de Conturi ni s-a răspuns că Ministerul Turismului nu este în planul de control din acest an. În condiţiile în care comisia spune că a demarat toată această anchetă ca urmare a ceea ce s-a scris în presă şi a suspiciunilor pe care le-au avut ca urmare a lucrurilor pe care le-au citit în presă, că la minister s-ar întâmpla lucruri care trebuie cercetate, mie răspunsul Curţii de Conturi îmi arată că această instituţie nu are nicio suspiciune - citind exact aceleaşi materiale din presă pe care le-a citit comisia - asupra felului cum se cheltuie banul public la Ministerul Turismului".
Domnia sa a făcut o comparaţie cu situaţia de la Ministerul Tineretului şi Sportului, unde Curtea de Conturi a efectuat un control în urma suspiciunilor cu privire la posibile nereguli în efectuarea unor achiziţii publice. "Spre exemplu, la MTS, deşi nu era în planul de control de anul acesta, s-a sesizat şi a demarat un control", a menţionat ministrul Turismului, citat de Agerpres.
Udrea a amintit şi că la MT se efectuează de aproximativ trei săptămâni un control al Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), verificarea nefiind finalizată.
Şeful ANRMAP, Cristina Trăilă, a declarat în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind Ministerul Turismului că, în urma controalelor autorităţii, trebuie ca şi Curtea de Conturi să demareze verificări asupra celor semnalate.
Elena Udrea a mai afirmat ieri că MT a trimis solicitări de verificare a ministerului şi la Corpul de control al primului-ministru, pentru a demonstra corectitudinea procedurilor de achiziţie. "Aşa cum am anunţat, am formulat cereri la instituţii cu atribuţii de control la Ministerul Turismului: Curtea de Conturi, Corpul de control al primului-ministru, tocmai pentru a demonstra că nu avem nimic de ascuns şi că acceptăm orice control din partea instituţiilor statului, cu competenţe de control", a spus Elena Udrea.
Angajaţi ai Ministerului Turismului au depus, marţi, la sala grupului parlamentar al PD-L de la Camera Deputaţilor, copii ale unor documente din 15 dosare ale instituţiei. Câţiva subalterni ai ministrului Elena Udrea au adus la grupul PD-L copii ale unor documente, grupate în 15 dosare, privind campaniile organizate de minister, oferte de publicitate internaţională şi concertul lui Goran Bregovici. Ministrul Elena Udrea a declarat că a organizat "Ziua documentelor deschise" la sala grupului PD-L din Camera Deputaţilor, deoarece doreşte ca informaţiile din dosarele de achiziţii ale instituţiei să nu mai ajungă la presă "pe surse", de la membrii comisiei de anchetă.
• Udrea despre Comisia "Organ": Se mai întâmplă şi greşeli de ortografie
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că greşeala din sesizarea făcută către preşedintele Comisiei de anchetă, Ludovic Orban, se explică prin faptul că "se mai întâmplă şi greşeli de ortografie" în cazul actelor oficiale. "Se mai întâmplă şi greşeli de ortografie, nici eu şi nici angajaţii Ministerului şi, din câte am înţeles, nici membrii comisiei nu au sesizat greşeala într-o primă fază", a spus ministrul Turismului. Udrea a precizat că sesizările penale făcute de către membrii Comisiei denotă că "aceştia nu cunosc legea fiindcă ce se spune în aceste plângeri nu are caracter penal". "Am înţeles că s-au formulat plângeri contra angajaţilor ministerului, care nu s-au prezentat la Comisie din proprie iniţiativă sau împotriva unui consilier al preşedintelui Camerei care a încercat să modifice greşeala de tehnoredactare, pentru sustragere de documente sau ceva de acest gen. Este inadmisibil ca într-o ţară normală vinovăţia să fie stabilită în alte instituţii decât Justiţia", a afirmat Elena Udrea.
• BRD şi-a retras sigla din spoturile MT, în urma scandalului
Oficialii BRD-Groupe Societe Generale au explicat ieri, la comisia parlamentară de anchetă, că banca şi-a retras sigla din spoturile Ministerului Turismului de promovare a României în urma scandalului izbucnit în presă pe marginea acestui parteneriat. "Susceptibilitatea publică, scandalul public reprezintă un element de decepţie pentru noi în ceea ce priveşte implicarea BRD în acest scandal. Dacă nu ar fi existat acest element de surpriză, am fi tratat acest contract ca pe orice alt contract şi este posibil ca BRD să fi apărut mai mult decât o face în acest moment în această campanie, dar faptul că apărem mai puţin nu ne deranjează în niciun fel", a explicat preşedintele-director general al BRD-Societe Generale, Patrick Gelin, la audierile de joi de la comisia parlamentară.
Directorul de comunicare al BRD, Bianca Dordea, a menţionat că, iniţial, parteneriatul cu MT prevedea ca într-un eveniment de promovare a turismului românesc organizat în Franţa, la turneul de tenis de la Roland Garros, logoul băncii şi sloganul BRD, Proud Supporter of Romania (BRD - mândru susţinător al României, în limba engleză), să fie prezente în manifestările de promovare.
"Ulterior, în urma unor discuţii care au existat, s-a decis înlăturarea siglei noastre, pentru că o asemenea iniţiativă, pe care am considerat-o de bun augur ca sprijin în susţinerea imaginii României, a fost atât de controversată, am considerat că este fair să ieşim din această situaţie şi să demonstrăm că nu am avut niciun interes comercial", a menţionat Dordea.
Ea a spus că spoturile realizate prin parteneriatul MT-BRD au fost prezentate la Roland Garros, dar fără sigla BRD.
"Spoturile au fost lansate la Roland Garros, în cadrul turneului de acolo, fără sigla BRD. Mai mult, sponsorul întregului eveniment era BNP Paribas, un competitor de-al nostru. În cadrul acestei mari acţiuni s-a lansat şi brandul
Vicepreşedintele comisiei, social-democratul Nicolae Bănicioiu, a precizat că, deşi spoturile au fost difuzate începând cu 1 august, contractele de difuzare, cu televiziunile respective, au fost semnate din 7 august, iar contractele de difuzare au fost plătite din bani publici.
"Difuzarea a fost plătită din bani publici. De aceea, protocolul suscită interesul comisiei. Practic, nu-mi puteţi da un răspuns legat de momentul difuzării pe Eurosport şi CNN. Este important, mai ales că unele suspiciuni au apărut în presă de la 1 august, ceea ce e un pic curios, având în vedere că acel contract s-a semnat pe 7 august", a spus Bănicioiu. Referitor la acest aspect, oficialii BRD au menţionat că banca a participat doar la realizarea spoturilor, nefiind implicată în difuzare sau alte aspecte ulterioare.
Deputaţii s-au arătat interesaţi şi de motivul pentru care BRD a semnat un act adiţional la protocolul iniţial.
Oficialii BRD au arătat că acesta a fost semnat, în primul rând, pentru a se preciza exact suma la care se ridică finanţarea programului de promovare turistică de către BRD, pentru ca banca să-şi poată deduce TVA-ul, beneficiu oferit sponsorilor, prin lege. "Conform legii sponsorizării, sponsorul are dreptul de a face cunoscut că este sponsor în acea activitate, prin marcarea numelui şi siglei. Un alt beneficiu pe care legea îl oferă este posibilitatea deducerii fiscale. Acesta este motivul pentru care există un act adiţional, acela de a preciza suma. Contractul de sponsorizare te obligă să menţionezi suma. Suma nu era prevăzută iniţial, ea a fost cunoscută la momentul finalizării clipurilor publicitare", a explicat directorul Direcţiei Juridice din BRD, Mihai Selegean.
La final, deputaţii au precizat că scopul audierii oficialilor BRD este de a clarifica o coincidenţă între rescadenţarea unui credit al ministrului Turismului, Elena Udrea, şi parteneriatul dintre bancă şi minister.
"Motivul pentru care, din păcate, aţi fost implicaţi în această dezbatere publică este că există o coincidenţă prin faptul că Elena Udrea, ca cetăţean, şi-a reeşalonat un credit la dumneavoastră. Este o coincidenţă că ministrul Turismului, Elena Udrea, a iniţiat o colaborare cu dumneavoastră, în care se angaja să realizeze o campanie publicitară care vă viza direct. Aceste coincidenţe v-au adus în situaţia de a fi în faţa noastră. În Franţa, dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, un ministru ar fi demisionat", a afirmat deputatul PSD Dumitru Chiriţă.
• O formă finală a legii turismului va fi gata la jumătatea lunii septembrie
Forma finală a legii turismului va fi gata la jumătatea lunii septembrie, urmând să fie analizate şi toate propunerile patronatelor şi asociaţiilor din turism. "Cred că forma finală a legii turismului va fi gata undeva la mijlocul luni septembrie, cel târziu 20 septembrie. Până atunci aşteptăm propunerile asociaţiilor şi patronatelor din turism cu privire la impozitul forfetar în unele activităţi de turism, ca măsură de combatere a turismului la negru. Urmează să primim propunerile acestor organizaţii cu privire la impozitul forfetar pentru a prezenta un punct de vedere unitar în Comitetul Interministerial pentru introducerea acestui impozit", a spus ministrul Turismului, la sfârşitul Consiliului Consultativ al Turismului. Patronatele au cerut impunerea unui impozit forfetar pentru activităţile care nu pot fi controlate în alt mod, dar şi impunerea unei cote unice de TVA la cazare şi alimentaţie, precum şi eliminarea autorizaţiei pentru protecţia împotriva incendiilor în cazul pensiunilor.