UE, 840 milioane euro pentru difuzarea filmelor europene

V.B.
Cultură / 19 mai 2014

Comisia Europeană (CE) a lansat săptămâna trecută o strategie pentru filmul european în era digitală, căutând de soluţii la problema difuzării producţiilor din Uniunea Europeană şi subliniind necesitatea valorificării potenţialului noilor modalităţi de distribuţie, pentru a promova diversitatea culturală şi a da un impuls competitivităţii, conform unui comunicat trimis redacţiei.

"Europa Creativă" este a cincea generaţie de programe de finanţare ale UE care sprijină cultura şi creaţia. Programul a fost lansat la 1 ianuarie, cu un buget de aproape 1,5 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Programul va aloca cel puţin 56% din buget subprogramului MEDIA (acronim pentru "Mesures pour encourager le développement de l´industrie audiovisuelle" - "Măsuri pentru încurajarea dezvoltării industriei audiovizuale").

Deşi producţiile europene reprezintă aproape două treimi din totalul filmelor distribuite în cinematografele din UE, succesul lor de casă se reduce la doar o treime din vânzările de bilete. Numărul filmelor produse în Europa a crescut de la aproximativ 1.100 în 2008 la 1.300 în 2012. Totuşi, majoritatea filmelor europene sunt prezentate numai în ţara în care au fost realizate şi sunt rareori distribuite dincolo de graniţele naţionale.

Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, a declarat: "O distribuţie internaţională mai bună a filmelor europene este extrem de importantă, nu doar din punct de vedere economic, ci şi din punctul de vedere al diversităţii. Este unul dintre obiectivele subprogramului MEDIA al programului Europa Creativă şi un domeniu în care aducem o valoare adăugată reală la nivel european. Este evident însă că trebuie să facem mai mult pentru creşterea audienţei filmelor realizate în Europa şi pentru îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere. Aştept cu interes prima discuţie pe marginea acestei noi strategii pe care o voi avea cu reprezentanţii industriei cinematografice în zilele următoare la Festivalul de Film de la Cannes".

Documentul care prezintă strategia CE sugerează că finanţarea publică ar trebui să se concentreze mai mult pe creşterea audienţei filmelor europene şi pe acordarea unui sprijin mai consistent dezvoltării, promovării şi distribuţiei internaţionale. În prezent, aproape 70% din fondurile publice naţionale sunt destinate producerii filmelor, fiind alocate mult mai puţini bani pentru creşterea potenţialului de audienţă. Ar trebui încercate abordări flexibile şi experimentale în ceea ce priveşte modul şi locul în care sunt proiectate filmele, dată fiind popularitatea tot mai mare a platformelor de vizionare la cerere (VoD - video-on-demand) şi a opţiunilor de descărcare a filmelor de pe internet, apreciază Comisia Europeană.

Strategia va promova o nouă modalitate de dialog (aşa-numitul Forum al filmului european) care va încuraja schimbul de idei privind modul în care politicile naţionale, regionale şi ale UE în domeniul audiovizual se pot completa reciproc mai bine şi pot contribui la identificarea de soluţii pentru probleme precum digitizarea sau dificultăţile cu care se confruntă casele de producţie în încercarea de a obţine finanţare.

Lucrările forumului vor începe cu o conferinţă organizată la Festivalul de Film din Cannes, care reuneşte experţi din CE, din statele membre şi din partea fondurilor naţionale şi regionale de film, precum şi alţi reprezentanţi ai industriei. Programul "Europa Creativă" va sprijini seminarele, acţiunile de colectare a datelor şi schimburile transnaţionale organizate în cadrul Forumului.

Fondurile europene pentru cinematografie alocă anual 2,1 miliarde de euro pentru a sprijini industria audiovizuală europeană, potrivit Observatorului European al Audiovizualului, Finanţarea publică pentru producţia de filme şi opere audiovizuale în Europa (Public Funding for Film and Audiovisual Works in Europe). Din această sumă, 110 milioane de euro provin din subprogramul MEDIA al programului "Europa Creativă".

În 2012, în UE au fost produse aproximativ 1.300 de filme, în comparaţie cu peste 800 în Statele Unite ale Americii. Totuşi, numai 8% dintre filmele europene sunt distribuite în sălile de cinema din ţări din afara UE.

În 2012, peste 60% dintre toate filmele distribuite în sălile de cinema în UE au fost filme europene, dar numai o treime din biletele vândute au fost bilete pentru un film european. Pentru comparaţie, producţiile americane au reprezentat 20% din filmele distribuite în săli şi 65% din vânzările de bilete în UE.

De regulă, pentru distribuţia filmului se cheltuieşte mai puţin de 10% din bugetul unui film.

Televiziunea rămâne platforma cea mai utilizată pentru vizionarea filmelor. În 2011, peste 40% din cele 122.000 de lungmetraje prezentate de posturile de televiziune din UE erau de origine europeană (8% erau producţii naţionale, 15% erau produse în alte ţări europene şi aproape 20% erau coproducţii europene, în totalitate sau parţial).

În 2012, piaţa VoD a înregistrat o creştere de 60% în Germania şi de 15% în Franţa.

Bugetul mediu de producţie în UE variază de la aproape 11 milioane de euro în Marea Britanie şi 5 milioane de euro în Germania şi Franţa la 300.000 de euro în Ungaria şi Estonia. Bugetul mediu pentru filmele produse de SUA este de 15 milioane USD (11 milioane de euro).

"Europa Creativă" este a cincea generaţie de programe de finanţare ale UE care sprijină cultura şi creaţia. Programul a fost lansat la 1 ianuarie, cu un buget de aproape 1,5 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Programul va aloca cel puţin 56% din buget subprogramului MEDIA.

Lansat în 1991, MEDIA a investit peste 1,7 miliarde de euro pentru a sprijini realizarea şi distribuţia de filme, precum şi formarea profesională şi inovarea în acest domeniu, în scopul de a spori diversitatea şi competitivitatea internaţională a cinematografiei europene şi a industriei audiovizuale. Pe lângă sprijinul acordat cineaştilor, fondul MEDIA va sprijini peste 2.000 de cinematografe europene în care cel puţin 50% dintre filmele proiectate sunt filme europene.

Comisia a adoptat o comunicare privind filmul european în era digitală . Această comunicare va veni în completarea programului cu o dezbatere politică între Comisie şi părţile interesate din statele membre, fondurile de film şi alţi factori de decizie politică, precum şi profesioniştii din industria cinematografică. Scopul este de a îmbunătăţi complementaritatea activităţilor de sprijin desfăşurate la nivelul UE şi la nivel naţional şi de a creşte valoarea adăugată globală a acestor activităţi pentru filmele europene şi pentru public.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb