UE a aprobat naţionalizarea "Anglo Irish Bank"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 februarie 2009

Statul irlandez va beneficia de 75% din drepturile de vot de la "Anglo Irish Bank".

Statul irlandez va beneficia de 75% din drepturile de vot de la "Anglo Irish Bank".

Autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană (UE) au aprobat naţionalizarea "Anglo Irish Bank" de către guvernul irlandez.

Comisia Europeană a anunţat că "nu are obiecţii" cu privire la decizia executivului de la Dublin, adăugând că preluarea activelor băncilor şi a restului de acţiuni nu a fost însoţită de ajutor suplimentar din partea guvernului, care ar fi putut amplifica temerile referitoare la concurenţă.

"Niciun fel de ajutor suplimentar nu a fost alocat în afara garanţiilor acordate deja, care au fost aprobate de Uniunea Europeană în octombrie", anunţă Comisia Europeană.

La data de 21 ianuarie, guvernul irlandez a decis naţionalizarea "Anglo Irish Bank", a treia bancă din Irlanda, o măsură drastică destinată să prevină posibilul colaps al instituţiei, care ar fi avut consecinţe negative asupra sectorului bancar şi financiar din ţară.

Valoarea de piaţă a "Anglo Irish Bank" s-a prăbuşit după ce, în ianuarie, a izbucnit un scandal în care a fost implicat Sean FitzPatrick, la acea vreme preşedinte al instituţiei. Acesta a recunoscut că nu i-a informat pe acţionari cu privire la o serie de credite în valoare de 87 de milioane de euro pe care le-a primit de la "Anglo Irish Bank". Dezvăluirea a declanşat un val de demisii la vârful băncii, precum şi pensionarea anticipată a preşedintelui autorităţii de reglementare financiară din Irlanda, Patrick Neary.

Guvernul de la Dublin a precizat că preluarea "Anglo Irish" sub controlul statului va asigura garantarea depozitelor de aproximativ 80 de miliarde de euro ale băncii.

La rândul său, minis­trul irlandez de Finanţe, Brian Lenihan, a afirmat că "Anglo Irish" îşi va continua activităţile, iar depozitele clienţilor vor fi garantate. În plus, banca îşi va onora datoriile.

Irlanda a anunţat, în luna decembrie 2008, că intenţionează să injecteze 5,5 miliarde de euro în primele trei bănci locale, printre care se numără şi "Anglo Irish Bank". Guvernul va recapitaliza "Anglo Irish Bank" cu 1,5 miliarde de euro, iar în schimbul acestei sume va primi acţiuni preferenţiale care aduc un dividend anual fix de 10%.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb